În visul meu, erai pe vechea bancă,
Privind spre zări de dincolo de munţi,
În gând cu hotărârea să renunţi
La viaţa solitară de munteancă.
Privirea ta înlăcrima văzduhul
Acoperit, în tristul său apus,
De nori ce sângerau acolo, sus,
Cu picături ce îţi sporeau năduhul.
Ai aşteptat destul, n-o să mai vie,
Să-ţi stea alături, nimeni dintre-ai tăi
În casa cu-nvechitele odăi.
S-a întâmplat ce n-ai fi vrut să fie
În raiul tău de dincolo de văi ...
Iar banca,-n visul meu, e-acum pustie.
Din vol. "Călător prin gânduri"
În accidentul de pe drum,
Mașina lui a ars, e scrum,
Iar el, șoferul norocos,
Rănit ușor, e furios
Pe toți ... și nu oricum,
Căci el, ca mare interlop,
În neamul lui, mascul de top,
Cu ceafa groasă, burdihan
Și aer mândru, de golan,
Nu știe de vreun hop.
Că-i vina lui, de ce-ar conta,
Când știe el pe cineva
Cu care a mai câștigat,
De obicei nemeritat,
Și bani, și altceva?
Avea viteză? Asta e!
Așa îi place lui. Și ce?
O să câștige, că nu-i prost,
Un alt bolid, căci a mai fost
Prin d-astea.“Știu eu, bre!”
Cu pile bune, avocat,
Cu doi-trei martori de prin sat,
De-ai lui, din ăia de doi lei,
Știuți de toți ca derbedei,
E gata aranjat.
C-un plan pe dată hotărât,
S-a pus pe treabă, iar pârât
A fost Ion și ... porcul lui
Ce hoinărea pe drum, hai-hui ...
Și-i de ajuns atât.
“Azi-noapte, porcul l-am ferit:
Când l-am văzut, l-am ocolit ...
Am martori, uite, ăștia doi,
Erau acolo-n păpușoi
Când pomul am lovit.”
Ion, adus de procuror
În față la judecător,
Tăcea și nu scotea nici pâs,
(Doar sala mustăcea a râs,
Știindu-l ... cu umor.)
Și a vorbit: “Drept să vă spui,
Era un porc al Iacă-Cui,
Dar l-am crescut, l-am îngrășat
Și, cam demult, de la Ignat,
El nu mai e, chiar nu-i!
Dar nu vreau să vă mint, căci – vai! –
Îmi amintii că mai mâncai
De dimineață, un cârnat
Din bietul porc. Să fi zburat
Ghițucă-al meu spre Rai?”
Din vol. “Hai, pa!”
Îmi pare locul nostru mai sălbatic
Și mai tăcut în iarba făr-o floare,
De-un verde ce te face visătoare
Și-n sânge-ți reaprinde un jăratic.
E cum îl știm, iar brațu-mi te cuprinde
Ca o privire caldă, îndrăzneață,
Ce curge peste trup și îl răsfață
Cu mângâieri menite a-l surprinde.
Tresare trupul tău și-n iarba verde,
Se vălurește în mișcări feline
Ca briza ce se-nalță pe coline,
Atinge orizontul și se pierde.
Așez pe trupul cald și pe un umăr
Săruturi, ca pe-un zid al amintirii
Ce s-ar dori înscrisul nemuririi
În ani trecuți de-al vieții noastre număr.
De-un ram atârnă, singur și apatic,
Cuprins în brațe aspre de frânghie,
Un leagăn care-ar fi putut să fie
Preludiul pe un mal de rai acvatic.
Din vol. “Cântecul visurilor”
M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
și pare că-i o viață oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.
Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
și nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
și totul îmi părea o dioramă
În care totul zace-n nemișcare,
și-n liniște doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude
resuscitând o clipă care moare,
secvență a eternițății nude,
în timpul scurt, ce viața o include.
Din vol. "Oare"
Ce-ar fi să ne fim
unul altuia
flori?
Eu ți-aș putea fi
un trandafir,
iar tu mi-ai fi, mie,
floarea florilor.
Să ne fim aripi?
Eu ți-aș fi aripa stângă,
tu mi-ai fi aripa dreaptă
și, împreună,
am putea desena
pe cer
dansul îngerilor.
Nu?
Atunci, hai să ne fim:
tu, mie, tu,
eu, ție, eu.
27 apr. 2017
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place și-o caut ades.
Adâncu-mi e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credință, suport,
Și locul în care mi-e bine când merg.
Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet și vis.
Din vol. “Eterna căutare”
Era a cincea roată și-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcție, cu stare ...
Mă rog, i-a dat un post călduț, de stat.
Căci boi erau să tragă ... cât au tras,
Iar cele patru roți s-au învârtit ...
Un timp, nu mult, pân’ s-au îmbogățit
Și au lăsat-o-n carul de pripas.
Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă ... la saltea.
Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Și noul car de muncă-a fost scutit
Pe câțiva ani – de-un jude, presupun –
Ce ghinion pe roata cea drăguță!
Păi, chiar așa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruță?
Din vol. “Hai, pa!”
Inima ți-e raclă, sufletul închis,
Pe trecut ai pune lacăt de uitări,
Viitoru’-ți este fără așteptări,
Gândul tău e,-n ziuă, noaptea din abis.
Nu știi ce te-ndeamnă, dar încerci să ștergi
Praful dinspre viață, colbul apărut
Peste-un timp în care drumul tău pierdut
Ți-a ascuns cărarea, te-a oprit s-alergi.
Mâna, ca o slugă a trufașei minți,
Se întinde, șterge nevăzutul fad,
Gândul îți devine primul sol nomad
Care-ți duce-n lume calde juruinți.
Ar putea să-ți fie noul început,
O a doua șansă, viața ce-ai visat,
Clipe mai senine, suflet mai curat,
Viitor mai liber, liber de trecut.
Din vol. "Călător prin gânduri"
Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, își urmează calea
spre un lăstar ce-și încetează jalea
când simte cum pe frunte i se-așază.
Nu știu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg și merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.
E, oare, bucurie, e tristețe
în raza care mângâie în joacă
lăstarul care crește-n frumusețe?
Va fi o floare care o să placă
și raza l-a hrănit cu-a sa blândețe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă…
Din vol. "Oare"
În visul meu, sunt fulgerări de-o clipă
în care, dintre ceţuri, îmi apari
ca umbra unui gând ce se-nfiripă
din vagi iluzii, dar, mereu, dispari.
Le-am strâns pe toate, clipele acele
atât de aşteptate prin visări
şi le păstrez în gândurile mele,
ascunse-n mângâieri şi alintări.
Mă tot întreb: în inimă, sădite,
ar creşte alte clipe, s-ar mări? -
căci eu le-aş vrea mai multe, înmiite,
dar, de le-nchid acolo, ar trăi?
Aş vrea să ştiu răspunsul sau … o vrajă
ca sufletul să-l pun grădinii strajă.
Din vol. “Eterna căutare”
Daniel Vișan-Dimitriu 