Culori pe gând de toamnă

Se ascundeau în pliurile nopții,
nedeslușite și părând mai reci
decât un gând pe lângă care treci
cu pași tăcuți, ce nu se-opresc în loc,
știind că pentr-o clipă oarecare
nu merită destinul să-ntinezi.
Mai bine treci, te faci că nu îl vezi
și cauți o potecă spre noroc.

Se ascundeau în așteptarea zilei
în care-o rază le va fi penel
și le va-mprăștia în felu-acel
pe care numai pictorii de seamă
îl folosesc și-l pun pe pânza vremii
atunci când simt cum sufletu-i îndeamnă.
Sunt doar culori, culorile de toamnă
și se aștern pe-un gând ce pașii cheamă.


2 nov. 2022

Tânguiri de aripi reci

A plouat pe la noi, a plouat ca și când
N-au rămas stropi destui pentr-o toamnă plecând,
N-au mai fost din cei grei, ca de lacrimi potop,
Nici din cei prefăcuți când jelitu-i de top.

Pe sub nori cenușii, e tristețea în toi
Și sunt ochi umeziți, ori priviri ca de sloi
Când sunt zboruri în cer și se-mprăștie-n nori
Tânguiri de-aripi reci, prinse-n zbor de cocori.

E mai rece de-acum, iar prin gânduri e-un frig
Ca de-un dor ce-a venit și-a plecat și îl strig,
Ca de-o toamnă ce zilele verii-a strivit
Cu nori negri pe cer și-amintiri de plătit.

Ar mai fi frunze vii și-ar mai fi de trăit
În decor mohorât, dureros de privit
Și-ar mai fi stropi destui pentr-o toamnă plecând,
Chiar de plouă la noi, dar mai rar, ca și când ...

30 oct. 2026

Chipul iubirii

Am încercat să te pictez, iubire,

așa cum îmi închipui eu că ești!

Vedeam un chip, un suflet, o sclipire,

iar bietul meu penel … ce zvârcolire,

ce căutări prin gânduri prea lumești!

Culorile amestecate-n grabă,

priviri ce, să clipească, nu-ndrăzneau

văzând, pe șevalet, cum se înjgheabă

ca-ntr-un poem, silabă cu silabă,

un vers adus de îngeri ce-l cântau.

Iubita mea, ai devenit iubire,

căci, la final, pe pânză-a răsărit

un chip ce nu e gând, nu-i amintire,

ești tu, și mă privești cu-acea privire

de care sunt, demult, îndrăgostit.

Din vol. „Chipul iubirii”

Cântec pe struna frunzei ruginite

Într-o zi când Toamna se-alinta-n oglindă,

Mi-am trimis privirea chipul să i-l prindă

În strânsori de raze-nchipuind o plasă

Trasă-adânc în suflet, să îi fie casă

Și să-ncerce-acolo focul să aprindă

Cât să-mi pară viața, iar, misterioasă.

Gândurile-mi, toate, au înconjurat-o

Murmurând întruna: “Vrei mireasă, iat-o!”

Nu-mi păsa de verde, nici de primăvară,

Nu voiam nici vara să mă-ncingă, iară;

Eu, cu Toamna-n suflet, viața am luat-o

Ca pe-o alta nouă, auxiliară.

Și-mi cântam pe struna frunzei ruginite,

Îmi scriam iubirea-n foi îngălbenite,

Norilor de ploaie le făceam în ciudă

Și-i goneam cu vântul, doar să nu audă

Vaierul din roze care mor. Și, uite:

Cine-a zis că viața e, în toamnă, crudă?

Din vol. “Aripi de azur”

Zâmbetul toamnei

Străluceau pe ape zâmbetele Toamnei,

Zâna care-mbracă viața în culori

Vii și nevăzute în singurătatea

Ce provoacă-n suflet valuri de fiori.

Numai o privire, poate să nu vadă

Cum plutește timpul rupt din curcubeu

Peste-o lume-n care pașii moi de zână,

Scriu pe șevaletul sufletului meu.

Ca să vezi minunea, poți veni cu mine

Și-am să-ți duc privirea unde ochii mei

Împletesc o vrajă în culori pe care

Le vei scrie-n suflet c-un ales condei.

Când, sub apăsarea pașilor de zână,

Sufletele noastre vor zâmbi la fel,

Toamna va întoarce fața către cerul

Care va-nțelege zâmbetul acel.

27 oct. 2022

Frâul pasiunii

Ce-mi bâzâie-n cap gărgăunii

Și-n ochi, ce scântei mi se-aprind

Când frâul ce-l pun pasiunii

Se rupe și cade, bufnind.

O, frâu cu plăceri în zăbală

Și-atâtea cuvinte în hăț,

De viața trecută, banală

Cu tine, de-acum, mă dezvăț!

Aleg libertatea deplină

Și zborul cu capul în nori,

Iar tu, zaci, căzutule-n tină,

Și poți, în uitare, să mori!

E ploaie și vânt. Vezi ce larmă

Fac frunzele-n ultimul zbor?

Iubito, cum pot să adoarmă

Pe-un frâu cu zăbală, când mor?

Din vol. “Dor de lele”

Eclipsă

Azi mă voi cufunda în umbra Lunii,

Iar craterele ei nu vor mai fi

Mistere-n rotunjimea care-mbie

Să o dorești în fiecare zi.

Mă las acoperit de ea cu totul,

Îmi voi închide ochii așteptând

O mângâiere, murmur sau frământul

Pe care l-am simțit mereu, visând.

Când voi păși, cu umbra ei de mână,

Voi fi un astru care, în eter,

Va rătăci prin galaxii de umbre

Ce caută în Univers un cer

Și vor să fie-acolo strălucire,

Să fie cum, deasupra de Pământ,

Ar fi mereu alături, zi și noapte,

Unite prin același legământ.

25 oct. 2022

Sfatul zorilor târzii

Te-aștept înfrigurat pe mal de ape

Scrutând cu ochi de rouă răsăritul

Ce-ar trebui să te aducă-aproape

Și să-i anunțe dorului sfârșitul.

Te-aștept pe-o bancă rece-n plină toamnă,

Iar gândurile-mi par să se răscoale

Când zorii-s prea târzii și le îndeamnă

Să uite zile fără tine goale,

Să facă planuri pentru ce-o să fie

Când vei veni în zbor ca o lumină

Ce va pătrunde-un loc ce numai ție

Îți e oprit și vrea să-ți aparțină.

Când zorii vin, cu brațele deschise,

Te-aștept tăcut pe malul unei ape,

Iar gândurile-mi toate sunt închise

În amintiri din margini reci, de pleoape.

21 oct. 2026

Delir pe cerul toamnei

Sălbatice arpegii, ce scorburi de copaci

V-au zămislit în tihna pădurii ce-mi cânta

Pe înălțimi de triluri cu singurii tălmaci

Miresmele din ramuri cu flori în sinea mea?

Ce linii de pădure vă-nlănțuie mai sus

Decât succesiunea uneltelor de soi

În care se dezmiardă, ca razele-n apus,

O simfonie-n care aveam un loc și noi?

E un delir în timpul acum neliniștit,

E scrum pe colțul Lunii, e-n aer altceva

Decât vâslește vântul prin ceruri, ispitit

De zarea-n care lumea nu poate fi a mea.

Nici tu nu știi: bagheta  din ramură de-adânc,

S-o-ndrepți spre o pădure ce pare-a fi Infern,

Să dirijezi năpaste cu arme la oblânc,

Ori să alergi pe note ce-ți mai pulsează-n stern?

Privești înșiruirea. Sălbatic portativ

Umbrind auzul vremii cu fragede-ntrebări

Pornite fără voie și fără un motiv

În toamna ce se naște sub norii de-ntristări.

Din vol. “Cântecul visurilor”