Cafeaua de dimineață

Am așteptat, cu sufletul la gură,
s-apară dimineața, la cafeaua
ce-a devenit, de-atâta timp, damblaua
‘n-a Fecebook-ului mare aventură.

Ea n-a venit, eu mi-am aprins țigara
și mi-am băut cafeaua cu tristețe
privind în gol sau printre cerculețe
de fum cu o aromă de curara.

Mă mai uitam prin câte o postare,
dădeam și câte-un like de alintare,
căci eu vedeam pe desktop chipul muzei,

c-un zâmbet dulce,-ascuns în colțul buzei,
ce parcă îmi spunea, în locul scuzei:
“Iubitule, beau ceai de anghinare”

Din vol. "Parfum ... vesel"

Sonet pe dealul viilor

Pluteam ușor, în zorii dintr-o vară
Prea caldă, prea încinsă, prea de-acum,
Dorind, întreaga zi, să-mi fie seară,
C-un Soare-n căutarea altui drum.

Ba nu! – să fie-acoperit de norii
Din rugăciunea frunzelor din vii,
Neliniștite când se crapă zorii
Cu semne de dogoare peste zi.

Treceam ca timpul ce se-ncurcă-n gânduri
Și face pașii în secunde care
Sunt melci ori blițuri sau ce-i printre rânduri
Atunci când viața e o așteptare

Și totul e lăsat în voia sorții,
Când viile dansează-n vis cu morții.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Sonetul drumului de care

În șerpuirea drumului de care,
E forfotă, e praf și, mai ales,
E-o bucurie greu de înțeles
De cei ce vor doar umbră și răcoare.

Sunt obosiți, căci munca la cules
I-a obligat, sub razele de Soare,
Să-ndure înc-o zi chinuitoare
De muncă și căldură în exces.

Nu cei bătrâni sunt obosiți de vară,
Nu ei, cei care-o viață au muncit
Pământul sfânt din colțul lor de țară.

Cei tineri sunt acei ce-au obosit
Și n-ar mai vrea să vină mâine iară
S-ajute-n munci de care au fugit.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Muza cea de luni

Luni, la prima oră, mă visam James Bond,
Plin de mușchi, celebru, cu priviri astrale
Ce-alegeau pe-aceea de pe mapamond
Care să răspundă farmecelor sale

Și … minune! - filmul (ce-l visam) s-a rupt
Când șoptirea dulce-a buzelor divine
Mi-a permis ca, lunea, altfel să mă lupt
Și să dau în “luptă” ce-i mai bun în mine.

Nu mai știu durata ăstui serial,
Dar au fost, v-asigur, multe episoade,
Care mai de care, eu fiind pe val,
Ea fiind o muză care-n brațe cade

Și-i confuză, biata, căci pe mapamond
Niciun blond nu-i tare cum sunt eu, James Bond.

Din vol. “Dor de lele”

Sonet printre brațe și Lună

Făptură unduind sub clar de lună,
cu brațe moi, cu degetele reci,
în șerpuiri descoperind poteci
prin ramuri ce încearcă să se-opună,

de unde vii, din care colț de Rai
te-ai rupt în drumul tău? Cum ai ajuns
în lumea ce părea de nepătruns
a gândurilor mele? Ce le dai?

Săruturi dulci, aduse de departe,
din lumea ta de dincolo de moarte,
din plaiurile tale nelumești?

Cum vei putea în gânduri să trăiești,
făptură unduindă ce-mi împarte,
sub clar de lună, daruri îngerești?

Din vol. “Călător prin gânduri”

Muza cea de vineri

Muza mea de vineri, cu un singur gest,
Mi-a făcut privirea ca și ea: zurlie,
Măsurându-i bustul de la est la vest
Cu atingeri pline de … melancolie.

Ea șoptea cuvinte, eu … cum să respir
Când, la orice șoaptă, aerul fierbinte
Îmi făcea plămânii clape de clavir
Ce cântau spre suflet: “Nu mai fi cuminte!”?

Ce să facă bietul, el, atât de mic? –
S-a lăsat în voia unei minți nebune
Ce, din Kama Sutra, îmi cerea s-aplic
Din vreo 64, două-trei. (Pe bune!).

Cum să aibă micul suflețel abțineri
La așa o muză? (Cea de azi, că-i vineri).

Din vol. “Dor de lele”

Vis în lanul amintirilor

În auriul verii, mă încearcă
Emoția din visul ce-a trecut,
Lăsând o amintire să se-ntoarcă
Din drumul ce-o ducea-n necunoscut.

A revenit la porțile gândirii
C-un aer ca de flutur rătăcit
În lanul unde florile iubirii
Îi ofereau un dar neprețuit.

Erau privirile și prețuirea
Pe care o simțea, plutind ușor
În zbor ce își dorea nemărginirea
Cuprinsă-n roșul din petala lor.

A devenit un gând tăcut, albastru,
În lanul amintirilor, sihastru.

Din vol. “Aripi de azur”

Alchimia sufletelor

E-o luptă-n care sufletul se zbate,
surprins de forța ce i se opune,
de gândul care nu i se supune,
și-i spune, cu tărie: “Nu se poate!”

El n-are logică - el e iubire -
și nu-nțelege cum de e posibil,
când totul este clar și e vizibil,
să nu te bucuri de o regăsire

c-un altul, care e menit să-ți fie
aproape și acum și-n nemurire,
gândindu-te că nicio amintire
nu întărește simpla alchimie,
enigmă pentru-ntreaga omenire,
pe care el -și numai el- o știe.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Sărutul vântului

A-mprăștiat aroma primăverii
în zări ce l-au primit plăcut surprinse,
i-au mulțumit, cu inimile-aprinse
și l-au privit plecând, în pragul verii.

Le-a mângâiat, în trecere, cu rouă,
în dimineți mai reci și chiar în noapte,
în zborul spre apus și miazănoapte,
zâmbind spre stele ori spre luna nouă.

Acum a obosit și nu mai poate
să-și ducă adierea lui plăcută
spre zările de-acum înconjurate

de vânturi ce-au venit să le arate
că au crezut vioară o lăută.
Se lasă pe pământ și îl sărută.

Din vol. "Oare"

Dor de albastru

Ți-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut și de altele-apoi,
de nopțile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ți privirea spre cerul senin
și-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună și totu’-i un val,
întinde-ți deasupra albastrul tău voal

Și fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ți fie seninul etern adăpost.

Din vol. “Eterna căutare”