Iubito, știi pe unde-mi este capul!

Tu urcă și-oi vedea că printre nori

E-un îngeraș cu ochii doritori

Ce și-a-nghițit întreg, albastru, hapul.



Hai, urc-o treaptă! Bravo! Încă una…

Ajungi tu pân’ la urmă. Te aștept

C-un dor ce se bălăngăne prin piept

În inima ce bate ca nebuna.



Ce-om face-apoi … pe nimeni nu privește

Și numai norii martori îi vor fi

Iubirii mele care crește … crește …



Mai repede nu poți? Te-aștept, cheri,

Iar de nu vii, mai are balta pește,

Și-oi pescui ceva. Oi pescui …



Din vol. “Dor de lele”

Privesc oglinda apei la izvorul
pierdut în valea dintre două gânduri
ce vin și deformează, rânduri-rânduri,
poemul trist ce-i cere ajutorul.

Sunt rime dintr-o apă tulburată
de-o talpă neatentă dintre visuri
căzute prin uitare în abisuri
din care se rupseseră odată.

Sunt versuri ce se simt neîmplinite
și își ascund privirile-ngrozite
în valuri mici, alunecând pe-o undă

pe căi ciudate și nedefinite
și caută în suflet să pătrundă
în dragoste-mplinită și profundă.

Din vol. "Oare" 

Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi

Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

Din vol. “Călător prin gânduri”

În seara-n care te-am zărit,
Un aer cu miresme noi
Urca spre cerul dintre ploi,
De-albastrul său ademenit.

Se-ntuneca, deja, iar eu,
Simțeam în el parfum de flori
Plutnd spre norii călători
Odată cu suspinul meu.

L-ai auzit și te-ai oprit,
Iar ochii tăi mi-au spus ceva
Prin strălucirea ce-a șoptit:

Te recunosc, iubirea mea,
Aștept demult sosirea ta,
Și, iată: visul s-a-mplinit.

Din vol. “Oare”

Dă-mi mâna și vino cu mine
să vezi un decor ca de vis,
cu raze scâldând în rubine
covorul de toamnă promis!

Vom merge să facem cărare
prin frunze, cu pașii foșnind,
în lumea cu raze de soare
ce roșul pădurii aprind.

De vrei, stăm pe-o bancă o vreme,
aceea ce-așteaptă mereu
și pare, din nou, să ne cheme
pe vechiul, al nostru, traseu.

Hai, vino! E-o zi-n care eu
te vreau lângă sufletul meu.

Din vol. "Chipul iubirii"

Privești copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roșul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu așteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine, înc-o treaptă.

Îți lași privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene,
din amintirea verii, răsărind. 

Sunt încă verzi, pe unde cristaline
ce le ascund de timpul care vine.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Că mâine-i echinocțiu, mi-amintește
De-o altă toamnă: cea în care-a fost
Să îmi aleg o stea ce strălucește
Și are-n cerul meu același rost:

Când o privesc, în gânduri îmi răsare
Un trandafir ce-mi cere să mai scriu
Așa cum o făceam, cu adorare
Și încântat de tonu-i sidefiu.

În voce are cântul unei stele
Pe care, de-l auzi, nu-l poți uita,
Căci este dintre cânturile-acele
Ce le îngână-n vis iubirea mea.

E toamnă iar, dar eu îmi amintesc
Doar toamna cu petale ce-mi zâmbesc.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Și-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-amintește luna mai ...
Îți amintești de noi, atunci, demult,
Când totu-n viață ne era tumult
Și ne simțeam ca îngerii în Rai?

Așa e și acum, iubita mea,
Ca și atunci, iar frunzele-mi șoptesc
Același susur fin, copilăresc.

Îmi spun că nu e mult și vor cădea,
Plutind ușor prin toamna ta și-a mea,
Cu-același foșnet simplu: “Te iubesc!”

Din vol. “Călător prin gânduri”

Încremenită-i marea sub norii de furtună
Și-n liniștea-i adâncă îmi pare-a auzi
Ecouri din străfunduri ce urcă, se adună
Și își încep cântarea din lumea de stihii.

Începe-un dans al ploii, al vântului sălbatic
Pornit să urce totul deasupra unui hău
În care-o siluetă apare fantomatic
Și mă dorește pradă a cântecului său.

Îmi leg închipuirea cu lanțurile grele
A’ celui care crede că-n viață-i un destin
Și nu-i aud cântarea, nici vorbele acele
Menite s-amăgească și altul să devin.

În rana ce-mi apare, se-nchide lanț și chin,
Dar cerul meu se schimbă și e de-acum senin.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Sâmbătă, o muză m-a făcut mai viu
Apărând, din gânduri, cum o vreau: golașă,
Cu ochi verzi, cu părul roșu-arămiu
Și c-un trup … of, Doamne, simt că azi sunt pașă!

A-nceput să-mi cânte, cred că-n grai sârbesc,
Că-mi suna-n ureche “Ukraden”, iar zorii
Mi-au adus gurița-i dulce s-o iubesc
Și să-i dau “poljubac” de s-o ia fiorii.

Au luat-o, frate, au cuprins-o rău,
Că simțeam strânsoarea ei caniculară;
Arzătoare muza și, vă jur c-un “zău!”,
Îl simțeam în mine … Soarele de vară.

Sâmbătă! Ce muză! Azi, am în auz
Dorul ei cel mare: să îi fiu eu … muz.

Din vol. “Dor de lele”