Te cred, iubita mea, te-ai săturat

de zbaterile unui gând ce curge

pe râul ne-mplinirii demiurge

spre un apus mocnind, îndepărtat.



Nici iarna ancorată de trecut

nu reușește-n luna cea mai rece

să îți înghețe gândul, să îl sece

de răul ce există, nevăzut.



Îți uită gândul! Chiar de e cu mine,

alungă-l și-ți trimit un gând mai nou,

c-un alt decor, senin, un alt tablou.



Va fi cu-albastrul zorilor marine,

sau cu al golului alpin ecou,

va fi ... cum vrei, doar dorul să-ți aline.



Din vol. “Călător prin gânduri”

Miroase a brad în cabană

e liniște, cald și plăcut,

iar vinul încinge o cană

ce-l strânge în brațe de lut.



Împrăștie-n aer arome

ce-nlănțuie umbre de brad

pe ziduri, în dans de fantome

ce saltă și tremură, cad.



C-un trosnet, bușteanul din vatră

aruncă scântei împrejur,

afară-i un câine și latră,

căci simte cum inima-ți fur.



Cabana din lem și din piatră

e caldă și fără cusur.



Din vol. “Călător prin gânduri”

Iubito, nebunia mea-i completă,

Așa că beau și cânt, și beau, și cânt …

Mai iau o halbă, repede-o “descânt”,

Și-ți fac o serenadă … la trompetă.



Că trompețesc, iubito, trompețesc

În sus și-n jos, la dreapta - stânga nu! -

Că n-aș prea vrea acum să-mi zici că tu

Nu mai suporți când serenădăiesc.



De-i pun surdină, s-o mai subția,

Măcar puțin, un timp de un răsuflu,

Ceva-ceva din serenada mea?



Să nu mai cânt? Mai bine m-aș lăsa?

Nu pot, căci eu, cât am în mine suflu,

Mai cânt, mai beau, mai cânt, mai beau și … Pa!



Din vol. “Dor de lele”

Atâta putere e-n mine,

încât nu îmi pasă că el

nu vrea să mai vină defel

să-mi spună, măcar, că-i e bine.



A fost ca o rază de soare

intrată în sufletul meu,

mi-a fost, în iubire, un zeu,

dar și bucuria ce doare,



Căci frica din mine adună

fragmente din tot ce-am pățit

în viața ce-am dus-o, nebună.



Ea face ca tot ce-am simțit

cu toți cei cu care-am trăit,

s-aducă doar nori de furtună.



Din vol. “Călător prin gânduri”

Dansează cu mine, iubire,

Plutește în brațele mele,

În visuri, în ceruri, în stele,

Împrăștie-n jur fericire.



Dansează pe stropii de ploaie,

Pe razele moi de sub lună,

Dansează, cu mine-mpreună,

Un dans care inimi înmoaie.



Că-i blues ori o samba nebună

Sirtaki, merengue, lambada,

Cu tine în brațe, e bună,



Și-mi pare că-ți cânt serenada

Ce-n liniștea nopții răsună,

În drepturi iubirea să pună.



Din vol. “Oare”

Pășeam desculț prin colb de drum de țară

Și fredonam ceva nedefinit

Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,

Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.



Eram ușor ca pasărea ce zboară

Și mă simțeam asemeni unui psalt

Ce, dinspre cer, aude o vioară

Cu strunele-acordate prin înalt.



Simțeam că pot orice, că pot obține

Un loc al meu în sufletul visat

Și-n ochii-aceia cu priviri blajine

Pe care-n dorul meu i-am sărutat.



Le simt și-acum trecând ușor prin mine,

Desculțul dintr-o margine de sat.



Din vol. “Eterna căutare”

Mă lași să mă-ncălzesc la focul tău?

Mi-e mâna rece, sufletu-mi de gheață,

Prin gânduri, șoapte vagi se pierd în ceață

Și-o umbră-mi face semn spre pieptul său.



E prea curând! Mă lași să-mi încălzesc

Și mâinile, și visurile toate,

Și ce-a rămas din viață, de se poate?

Îmi dai căldura ta, să mai trăiesc?



M-atrage, simt nevoia unui foc,

A unei inimi care, dintr-un hău,

Să îi găsească sufletului loc



Acolo unde nu există rău

Și viața nu-i hazardul unui joc.

Mă lași să mă-ncălzesc la focul tău?



Din vol. “Aripi de azur” 

De unde vii? Din care gând ascuns,

de care n-am știut și-acum îl văd,

îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd

și, la-ntrebare, să găsesc răspuns.



Și … cine esti, îmi spui? Aș vrea să știu

cum de-ai venit. Ești zâna din povești?

Așa îmi pari atunci când îmi zîmbești

sau când în brațe-mi vii, al tău să fiu.



Știu, ești aceea care-am vrut să fii,

ești steaua, nimfa, tot ce am visat

și am dorit alături să îmi vii.



Încerc, privindu-te, a-mi aminti

trecutul sau o lume ce-am uitat

și-n care te iubeam. Nu pot. Tu știi?



Din vol. "Chipul iubirii"

Când pe dansul nopții se aștern secunde

care-aduc sărutul viselor în doi,

simți cum taina vieții-n suflet îți pătrunde,

îndreptându-ți pașii către cânturi noi.



Vraja lor te-atrage, ritmul lor te cheamă

înspre rătăcirea printr-un univers

diferit de-acela care se destramă

și se pierde-n hăuri, de uitare șters.



Pașii vor plutirea peste ringul care

îți primește umbra și-o învață iar

să parcurgă timpul de eliberare

cu seninătatea gândului hoinar.



Dacă dansul nopții-n suflet îți pătrunde,

Te vei pierde-n lumea dulcilor secunde.



Din vol. “Aripi de azur”

Străbat dimensiuni prin porți celeste

deschise mie-ntr-un etern acces

de ceea ce nici azi n-am înțeles

de ce, și cum, și nici chiar … cine este.



Și trec din viață-n viață, poartă-n poartă,

prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc

atât cât să cunosc și să iubesc

exact cum îmi dictează câte-o soartă.



E totul programat - așa îmi pare;

să schimb ceva nu pot și mă complac

în lumi ce doar în timp mai au schimbare.



Dar … cine-s eu? Sunt doar o întâmplare

ce trece prin portaluri, fără leac

și făr-a ști ce-i scris în Cartea Mare.



Din vol. “Călător prin gânduri”