Era o cărare cu maci
În vara aceea fierbinte
Ce-mi vine adesea în minte
Când văd că în roșu te-mbraci.

Aș vrea să mă-ntorc, să colind
Prin clipele verii cu tine, 
Să simt împletirea-n destine
Și-același parfum adiind.

De-ar fi, într-un roșu de mac,
Să pun un răvaș de amor,
Aș scrie cuvinte ce-ți plac,

Iar tu, în mirific decor,
Mi-ai spune că nu mai am leac,
Dar nici tu: e molipsitor.

Din vol. “Aripi de azur”

E-același loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i același! Iarăși mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar pașii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am și uitat de ce-ai plecat, dar știu
cum mergi și cum respiri, îți știu privirea,
deși ți-am șters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s pașii tăi și, sigur, îi confund.
Sunt alții, mult mai siguri, hotărâți,
ce visurilor mele corespund.

Nu poți fi tu, nu-s pașii coborâți
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Pe un drum presărat cu petale de nea, 
Îmi treceai ca un gând pe sub ramuri de-argint
Din pădurea de visuri ce-n inima mea
Se aprind și se sting în cuvinte de-alint. 

Te-nsoțeau pași de dor cu sclipire de ger,
Îți erau umbre vagi pe iernaticul drum,  
Se-mpleteau cu ai tăi sub al viselor cer
Și-n adâncul din noi se pierdeau ca un fum.

Ce-ai putea să-i șoptești unui gând trecător?
Cum să-i spui că e frig și-s potecile reci?
De e vis, cum îl stingi? De e umbră de dor,
Cum o scrii ca pe-un vers când pe urme îi treci?

Mă ascund în cuvinte ce vor a pleca
Pe un drum presărat cu petale de nea.

19 feb. 2025

A fost un octombrie-odată
Și-o noapte cu șoapte din cer:
“Sunt steaua de tine-așteptată!”
Treceai, murmurând, prin eter.

A fost un octombrie-n care,
Din vis îndelung plăsmuit,
Mi-ai fost, pe Pământ, întrupare,
Și vers, și motiv de iubit.

Dar, vezi, și octombrie trece,
Cu zile mai calde, mai reci,
Iar toamna … și ea o să plece,
Ca tine, ca stelele-n veci.

Și, iarăși, o zi mai trecu …
Ce faci, în octombrie, tu?

Din vol. “Cântecul visurilor”

Sălbatic, mândru și neobosit,
cutreier prin pădurea tropicală
ce-mi pare, de milenii, ideală,
căci eu sunt nagualul cel vestit.

Am fost lăsat aici să vă ajut
în viața voastră plină de conflicte,
să v-amintesc credințele relicte
și să vă-ntorc spre timpul ce-a trecut.

Sunt spirit, animal, pot fi șaman
și pot îndeplini orice dorință,
căci în iubire totu-i cu puțință.

Doar dragostea e Raiul pământean,
puterea e în suflet, în ființă,
n-o căutați afară, e în van!

Din vol. “Călător prin gânduri”

S-a îmbrăcat în toamnă casa noastră:
Și-a pus culoarea frunzei ruginii
Pe-nfrigurarea vițelor de vii
Ce își arată strugurii-n fereastră.

Se scurge, printre pete de rugină,
O lacrimă de cer pe-acoperiș,
Dar se oprește, parcă pe furiș,
În streașina cu resturi de glicină.

Prin geamul spart, ca-n vremea de demult, 
Mai trece-o rândunică-n goană mare
Înviorându-i trista nemișcare.

E cuibul gol. Din vremea de tumult
N-a mai rămas nimic. Pot să ascult
Tăcerea unei case vechi … și doare.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Dincolo de puntea dintre noi, 
Umbrele aleargă printre raze
Ce s-ar vrea prin ceruri, înapoi,
De-ar putea să fugă dintre groaze.

Între rău și bine e război,
Dar sunt taberele obosite
Și se-ntreabă ce va fi apoi,
La-ncheierea luptelor cumplite.

Ziua se sfârșește. În apus,
Pacea ar putea să intervină
Și, decât dreptatea mai presus,
Ar găsi că puntea n-are vină

Și, de toate, singur vinovat,
Este-acela care le-a creat.

Din vol. “Aripi de azur”

Iubita mea, te port pe braţe
atât de lin – şi-atât de greu! –
de-mi seacă muşchii-n antebraţe
Iar tu eşti toată-n dorul meu.

Ai ochii-nchişi, pluteşti pe unde,
visezi la luna de pe cer, 
ţi-aş zice: “Ia-o!”, dar ... de unde?
- că-n noaptea asta-s cavaler -

Iubito, n-am, că de-aş avea,
ţi-aş da-o ţie la pachet,
cu steagu’-american pe ea
şi paişpe versuri de sonet.

Așa că, în final, îţi spun:
- N-am luni, dar marți, nu ți-aș fi bun?

Din vol. “Dor de lele”

Am așteptat, cu sufletul la gură,
s-apară dimineața, la cafeaua
ce-a devenit, de-atâta timp, damblaua
‘n-a Fecebook-ului mare aventură.

Ea n-a venit, eu mi-am aprins țigara
și mi-am băut cafeaua cu tristețe
privind în gol sau printre cerculețe
de fum cu o aromă de curara.

Mă mai uitam prin câte o postare,
dădeam și câte-un like de alintare,
căci eu vedeam pe desktop chipul muzei,

c-un zâmbet dulce,-ascuns în colțul buzei,
ce parcă îmi spunea, în locul scuzei:
“Iubitule, beau ceai de anghinare”

Din vol. "Parfum ... vesel"

Pluteam ușor, în zorii dintr-o vară
Prea caldă, prea încinsă, prea de-acum,
Dorind, întreaga zi, să-mi fie seară,
C-un Soare-n căutarea altui drum.

Ba nu! – să fie-acoperit de norii
Din rugăciunea frunzelor din vii,
Neliniștite când se crapă zorii
Cu semne de dogoare peste zi.

Treceam ca timpul ce se-ncurcă-n gânduri
Și face pașii în secunde care
Sunt melci ori blițuri sau ce-i printre rânduri
Atunci când viața e o așteptare

Și totul e lăsat în voia sorții,
Când viile dansează-n vis cu morții.

Din vol. “Cântecul visurilor”