Sunt liniștea din marea-mi frământare,
Sunt cer albastru-n volbură de nori,
Furtună sunt și țărm în alinare,
Sunt fulgerul din ochi mângâietori.

Mă risipesc, în nopți cu lună nouă,
Prin lumea ne’mplinitelor dorinți
Și mă preling, în scurgere de rouă,
Din ochii triști ai stelelor fierbinți.

Sunt inima închisă într-o stâncă
Desprinsă dintr-un munte de-un destin
Ce-o vrea ferită și-n tăcere-adâncă
În altă lume, pe un țărm străin.

În liniștea din marea-mi frământare,
Sunt suflet ... în eternă căutare.

Poezia care dă numele volumului “Eterna căutare”

Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!

Mă fulgeră cerul prin norii
Din care își scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.

Își mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci

Și plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut … și-i degeaba.

Din vol. “Cântecul visurilor”

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
și mă întreb: “Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aș atinge-o?”
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Și nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
și alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace și închide-n el dorința -
n-o vrea dezlănțuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard … îmi tremură ființa,
iar trupul tău … îmi dăruie sentința.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Ce ploaie, ce ploaie urâtă!
Ce vânt s-a pornit pe sub nori!
Ce vreme, ce vreme-amărâtă!
Ce ... nu ești când, încă, mă dori!

Mai vino, mai vino prin ploaie,
Nu am nici umbrelă prin gând,
Să facem, să facem o baie
Sub norii ce-aleargă, plângând.

Să râdem, să râdem pe rupte
De norii schimbați în poteci
De ape, de apele supte
‘n canale ca locuri de veci.

Mai uită, în suflet, de lupte,
Și ploaie, și vânt! N-ai să pleci!

Din vol. “Călător prin gânduri”

Te odihneai la margine de ape
Sperând că noaptea ți-e un sfetnic bun,
Când a venit, total inoportun,
Un duh, din apa mării să se-adape.

- Îți izvorăște roșul de sub pleoape
Și-arăți ciudat, mai … altfel, vreau să spun,
Dar știi și tu! Nu știi? Eu presupun
Că ai venit doar ca să-mi fii aproape.

Mirat, întoarce capul și-ți răspunde:
- Așa e, pentru tine am venit,
Dar nu știu nici de ce și nici de unde,

Știu doar că, în oceanul nesfârșit,
De chipul tău nu m-am putut ascunde
Și-n vis, măcar, de-acum voi fi primit.

Din vol. "Cântecul visurilor"

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viața să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieții n-a fost bun
și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecății am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

Din vol. “Călător prin gânduri”

E-o lacrimă în somnul dintre vise
ce-și caută uitarea într-o lume
în care niciun vis nu are nume:
e zona amintirilor ucise.

Cu trandafirii care-și pierd culoarea,
petale ce se zbat în agonie,
cu-a gândului sinistră fantezie,
coșmarul pare c-a-nceput teroarea.

E totul în tabloul ce-mi apare
când ochii mi se-nchid, spre dimineață,
pătrund în lumea neagră care doare

urmându-mi gândurile printr-o ceață
în care lacrima din vis dispare
ca să apară într-o nouă viață.

Din vol. "Oare"

Mi s-a lipit de ploaie gândul
și cade-n picuri de culoare
în lumea viselor hoinare
ce îl primește, alinându-l.

Mi s-a-mpărțit în curcubeie
cuprinse-n stropi de bucurie,
în a naturii feerie,
c-o altă primăvară zeie.

A fost un gând, acum sunt multe
pierdute-n alte mii și mii,
ce, prin culori, par să exulte,

căci toate-s calde, toate-s vii
și-ncearcă ploaia s-o asculte
în ritmul stropilor zglobii.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Să-ți amintesc, iubita mea, momentul
în care te-am purtat pe brațe, tandru,
trecând un prag? Eram un copilandru
îndrăgostit, ce își trăia prezentul.

Iradiai atâta frumusețe,
și farmec, și iubire, și candoare,
și mă priveai zâmbind, strălucitoare,
lipindu-te de mine cu tandrețe.

De ce îți amintesc ce-a fost odată
acum, fiind atâția ani cu tine? 
E simplu: am simțit cum viața-mi toată

s-a derulat în ritmuri cristaline
pe-o partitură ce din ceruri vine,
iar tu ... ai o privire neschimbată.

Din vol. "Oare"

Părea că încearcă demersuri
să-și țină aproape femeia, 
departe să-i țină pe-aceia
ce-și cântă amorul în versuri.

Părea că-și ferește privirea
din fața acelora care
consideră viața datoare
să vină la ei cu iubirea.

Și, totuși, atunci când destinul,
de viață trăgând cu putere,
i-a dat și plăcerea, și chinul,

cerând în iubire să spere,
n-a vrut, și-a rămas cu suspinul
de dincolo de bariere.

Din vol. “Oare”