Mi s-a lipit de ploaie gândul
și cade-n picuri de culoare
în lumea viselor hoinare
ce îl primește, alinându-l.

Mi s-a-mpărțit în curcubeie
cuprinse-n stropi de bucurie,
în a naturii feerie,
c-o altă primăvară zeie.

A fost un gând, acum sunt multe
pierdute-n alte mii și mii,
ce, prin culori, par să exulte,

căci toate-s calde, toate-s vii
și-ncearcă ploaia s-o asculte
în ritmul stropilor zglobii.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Să-ți amintesc, iubita mea, momentul
în care te-am purtat pe brațe, tandru,
trecând un prag? Eram un copilandru
îndrăgostit, ce își trăia prezentul.

Iradiai atâta frumusețe,
și farmec, și iubire, și candoare,
și mă priveai zâmbind, strălucitoare,
lipindu-te de mine cu tandrețe.

De ce îți amintesc ce-a fost odată
acum, fiind atâția ani cu tine? 
E simplu: am simțit cum viața-mi toată

s-a derulat în ritmuri cristaline
pe-o partitură ce din ceruri vine,
iar tu ... ai o privire neschimbată.

Din vol. "Oare"

Părea că încearcă demersuri
să-și țină aproape femeia, 
departe să-i țină pe-aceia
ce-și cântă amorul în versuri.

Părea că-și ferește privirea
din fața acelora care
consideră viața datoare
să vină la ei cu iubirea.

Și, totuși, atunci când destinul,
de viață trăgând cu putere,
i-a dat și plăcerea, și chinul,

cerând în iubire să spere,
n-a vrut, și-a rămas cu suspinul
de dincolo de bariere.

Din vol. “Oare”

Îmi place uneori, chiar de m-apasă
și-n brațe reci de ziduri viața-mi strânge,
îmi place căci din gânduri mai înfrânge
când ea, singurătatea, mi-e aleasă.

Îmi dă un sentiment de siguranță,
de liniște în clipa de visare,
mi-aduce începuturi de uitare
și îmi ascunde ultima speranță.

Îmi place, dar nu azi și … cât mai rar;
singurătății nu mă dau în zile
când gândurile-mi zboară spre idile

sau când iubirea-mi cere ca, măcar,
cu gesturi măsurate, dar febrile,
doar libertății să mă dau în dar.

Din vol. “Călător prin gânduri”

De-mi vei privi în suflet vei vedea
plutind, cu scânteieri intermitente,
intenții ca privirile-mi absente,
dorindu-și împlinirea-n a putea.

Intrând mai în adânc, să nu te miri
când, dintr-un colț ascuns, te vor privi
chiar ochii tăi. Abia atunci vei ști
de ce-mi provoci în suflet răscoliri.

Dar poți tu oare? Poți intra din nou
în suflet cu privirea să-mi pătrunzi,
la orice întrebare să-ți răspunzi?

Sau îl privești ca pe un vechi tablou
pe care l-ai primit, demult, cadou
și-ncepi cu ilustrate să-l confunzi?

Din vol. “Călător prin gânduri”

Era o potecă în jungla albastră
Prin care mergeam și priveam, rătăcit.
Părea tot o lume, putea fi a noastră,
Dar timpul, acolo, era diferit.

Copacii-mpleteau, prin secunde, tunele
În care un pas se-ntindea pe un an,
Iar trunchiuri bătrâne erau santinele
Și porți ce păreau că te scot la liman.

Dar porțile-acelea, în ere-adâncite,
Duceau spre niciunde, mergeau în eter
Pe-un drum cu destine deja împlinite,
Spre lumi depărtate, lipsite de cer.

Visam că-ntr-o junglă, aventurier,
Îmi caut limanul și încă mai sper.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Și dacă-atunci te-aș fi putut privi,
aș fi văzut lucirea vinovată
a ochilor ce mi-au plăcut odată,
dar au uitat de mine într-o zi...

Iar dacă mai citesc tot ce îmi scrii,
e doar un obicei și-o așteptare
a unui adevăr ce, poate, doare,
dar îl prefer, și-ar trebui să știi.

Acum, pe-un țărm îndepărtat, străin,
cu gândurile-n valuri zbuciumate,
zbătându-se în salturi de delfin,

aștept o clipă de sinceritate
ce m-ar elibera de greul chin
al sufletului ce-i doar … jumătate.

Din vol. "Oare"

Dansează cu mine în nopți fermecate
și hai să intrăm în sălbatica horă
a ielelor mândre, dorite,-așteptate
de fauni ce tremură-n ritm de pandoră.

Să-ncingem pământul, să facem s-apară,
sub pași strecurați printre raze de lună,
din recele iernii, preludii de vară,
din voaluri de noapte să facem cunună.

Să fim: eu, un faun, iar tu, printre iele,
aceea pe care o-aștept să-mi arate
ieșirea-mpreună din visele mele
în viața reală ce-adună din toate.

Ne fie pandora și dansul plăcere
în lumile-ascunse în nopți de tăcere.

Din vol. “Călător prin gânduri” 

E primăvară, iar, iubita mea,
Și ne-nălțăm, în dansurile noastre,
Spre infinitul dalelor de astre
Ce-așteaptă pașii noștri-a le călca.

Strălucitori, parcurgem lumi de vis
În volte-mbrățișate de iubire
Și, ca-ntr-o dulce, blândă fulguire,
Ne scurgem printre flori de paradis.

În lumea-ceea, gândurile tac
Și numai ochii pot să mai vorbească
Prin scânteierea lor nepământească.

Acolo, în al stelelor iatac,
Iubirea noastră poate să-mplinească
Destinul scris în vastul zodiac. 

Din vol. “Eterna căutare”

Cobori pe raze ce străbat în lume
ca o zeiță și îmi ești, în vis,
un dar ce cred că e din cer trimis,
spre-o nouă viață pașii să-mi îndrume.

Sărutul tău e roua dimineții
ce stinge setea unui trandafir,
iar cântul tău e-o șoaptă de zefir
venită dintr-o lume a blândeții.

Din ochii tăi se-acoperă cu verde
pământul, plantele ce se trezesc,
iar ruga ta, ce înspre zări se pierde,

aduce aripi care se grăbesc,
cu mângâieri, natura s-o dezmierde.
O, primăvara mea, cât te iubesc!

Din vol. "Oare"