- Râu de munte, râu uitat
Printre-atâtea alte râuri
Dintr-o viață fără frâuri
Când prin lume-am colindat,

Râu cu apă de cristal
Și cu murmur ce mă-ncântă,
Când te scurgi, nu te frământă
Neștiutul din aval?

Unde mergi, când tu nu știi
Dacă-n față ai și-s grele
Toate stâncile acele?

- Eu nu știu ce voi găsi -
Merg pe drumurile mele
Ca și timpul celor vii.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Mi s-a părut, sau iar ai vrut să-mi dai,
Așa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu știi răspunsul meu? “Nici gând!”.

Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalț!
Poți tu să-ți dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalț,
Chiar de sunt vorbe goale și în vânt.

Iar dacă eu îți spun, cumva, “Te du!”,
Ar trebui să mă cunoști, să știi
Că eu nu vreau să pleci, eu vrea ca tu
Să-mi vii în brațe, pururea să-mi fii.

Așa că, blonda mea și, încă, iubițică,
Să nu uiți că mă cheamă Contra Gică.

Din vol. “Hai, pa!”

De-ai şti, iubita mea, ce tare plouă
şi cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca şi mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!

Am sta la adăpostul casei noastre
şi-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote şi-mbrăţişări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.

Mi-aş răsfăţa privirile cu tine
şi te-aş apropia de pieptul meu
să-ţi simt sărutul buzelor divine
şi să ne pierdem într-un curcubeu.

Să ştii, iubita mea, când plouă tare,
Eu am în suflet raza mea de soare.

Din vol. “Chipul iubirii”

Sunt liniștea din marea-mi frământare,
Sunt cer albastru-n volbură de nori,
Furtună sunt și țărm în alinare,
Sunt fulgerul din ochi mângâietori.

Mă risipesc, în nopți cu lună nouă,
Prin lumea ne’mplinitelor dorinți
Și mă preling, în scurgere de rouă,
Din ochii triști ai stelelor fierbinți.

Sunt inima închisă într-o stâncă
Desprinsă dintr-un munte de-un destin
Ce-o vrea ferită și-n tăcere-adâncă
În altă lume, pe un țărm străin.

În liniștea din marea-mi frământare,
Sunt suflet ... în eternă căutare.

Poezia care dă numele volumului “Eterna căutare”

Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!

Mă fulgeră cerul prin norii
Din care își scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.

Își mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci

Și plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut … și-i degeaba.

Din vol. “Cântecul visurilor”

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
și mă întreb: “Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aș atinge-o?”
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Și nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
și alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace și închide-n el dorința -
n-o vrea dezlănțuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard … îmi tremură ființa,
iar trupul tău … îmi dăruie sentința.

Din vol. "Călător prin gânduri"

Ce ploaie, ce ploaie urâtă!
Ce vânt s-a pornit pe sub nori!
Ce vreme, ce vreme-amărâtă!
Ce ... nu ești când, încă, mă dori!

Mai vino, mai vino prin ploaie,
Nu am nici umbrelă prin gând,
Să facem, să facem o baie
Sub norii ce-aleargă, plângând.

Să râdem, să râdem pe rupte
De norii schimbați în poteci
De ape, de apele supte
‘n canale ca locuri de veci.

Mai uită, în suflet, de lupte,
Și ploaie, și vânt! N-ai să pleci!

Din vol. “Călător prin gânduri”

Te odihneai la margine de ape
Sperând că noaptea ți-e un sfetnic bun,
Când a venit, total inoportun,
Un duh, din apa mării să se-adape.

- Îți izvorăște roșul de sub pleoape
Și-arăți ciudat, mai … altfel, vreau să spun,
Dar știi și tu! Nu știi? Eu presupun
Că ai venit doar ca să-mi fii aproape.

Mirat, întoarce capul și-ți răspunde:
- Așa e, pentru tine am venit,
Dar nu știu nici de ce și nici de unde,

Știu doar că, în oceanul nesfârșit,
De chipul tău nu m-am putut ascunde
Și-n vis, măcar, de-acum voi fi primit.

Din vol. "Cântecul visurilor"

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viața să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieții n-a fost bun
și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecății am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

Din vol. “Călător prin gânduri”

E-o lacrimă în somnul dintre vise
ce-și caută uitarea într-o lume
în care niciun vis nu are nume:
e zona amintirilor ucise.

Cu trandafirii care-și pierd culoarea,
petale ce se zbat în agonie,
cu-a gândului sinistră fantezie,
coșmarul pare c-a-nceput teroarea.

E totul în tabloul ce-mi apare
când ochii mi se-nchid, spre dimineață,
pătrund în lumea neagră care doare

urmându-mi gândurile printr-o ceață
în care lacrima din vis dispare
ca să apară într-o nouă viață.

Din vol. "Oare"