La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viață-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Își amintește marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

Din vol. “Cântecul visurilor”

De te vei rupe dintr-o altă lume
Şi vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aştept, speram să vii.

Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi eşti atât de-aproape, uneori,
Şi-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrăţişezi cu dragoste şi … dori.

Îmi eşti o stea în nopţile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi eşti suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.

Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu ştiu
De unde vii spre mine, cum păşeşti,
Cum intri-n suflet, cum îl laşi pustiu,
Şi mă întreb, adesea:  cine eşti?

Din vol. “Călător prin gânduri”

Era o seară cum puține-au fost
pe lacul ce, sub sălcii, picotea,
iar noi, îndrăgostiți, voiam ceva
cu care să-ntregim amorul nost’.

Ce stele? Ce luceferi? – doar scântei
puteai vedea sclipind pe apa lui
ieșind albastre, uneori ... verzui,
din ochii noștri –mai ales ai mei! –

Trăgeam la vâsle iute, covârșit
de nerăbdarea unui sentiment
ce depășise pragul transcendent,
căci eu, pe vremea-ceea, te-am iubit.

Chiar lacul liniștit simțea ceva,
când barca noastră,-n fine, s-a oprit,
și a uitat și somn, și picotit,
când tot ne legăna … ne legăna…

Din vol. "Chipul iubirii"

Iubita mea, de voi pleca vreodată
vei fi în inima și-n gândul meu,
iar dacă pentru tine-ar fi prea greu,
îți voi lăsa zălog iubirea-mi toată.

O vei putea privi ca pe-o făptură
pe care trebuie s-o îngrijești
ca pe-un copil ce trebuie să-l crești
cu dragoste, ferit de boli și ură.

Va fi copilul tău, copil din stele,
va fi minunea ce ni s-a-ntâmplat
când vraja lunii peste noi a dat
în noaptea fără margini și zăbrele.

Îmi va fi dor, dar tu fii liniștită:
vei fi cu mine chiar de-ar fi să fiu
condus pe ape de un barcagiu
cu doi bănuți în punga-i ponosită.

Din vol. “Eterna căutare”

Amestec de culoare,
Dorinţe, gânduri, vis,
Trăiri sau renunţare …
Tabloul e deschis.

Pictezi o amintire,
Adaugi, din penel,
Un roşu de iubire
Sau gândul cel rebel.

Înlocuieşti furtuna
Cu-albastrul cer senin
Sau ştergi, c-o tuşă, luna
Şi noaptea de suspin.

Mai pui un dans, cuvântul,
Pictezi ce vrei, ce crezi,
Şi îţi închei avântul
C-un gest banal: semnezi.

Din vol. “Călător prin gânduri”
.

Se-nșiră prin mine și par să te-aștepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea și-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Și visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.

Și parcă-ți sunt pașii pe-o cale pustie,
Și parcă ți-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape    
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n șiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.

Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veșminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte  
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Și-ți pare prohodul dorințelor, ție,
Și-mi e recviem al iubirilor, mie.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Tu îmi săruți o privire,
Eu - o șuviță în vânt,
Tu ai, în ochi, strălucire,
Eu am, în suflet, avânt.

Tu-mi dai sărutul fierbinte,
Eu, într-un vis, te urmez
Și, la picioare, cuminte,
Sclav să îți fiu, mă așez.

Tu mă privești cu iubire,
Eu te alint înmiit,
Noi însemnăm reunire,
Suflete ce s-au găsit.

Zborul ne este-mpreună,
Viața - o parte din drum,
Inima pare să-mi spună:
Raiul îți este acum.

Din vol. "Eterna căutare"

M-ai modelat, iubito, cum ai vrut,
iar capul meu e-acum un calendar
cu începutul … când te-am cunoscut,
și-un conținut de care n-am habar.

Măcar mi l-ai lăsat tot în 3D
și-ți sunt de-a pururi recunoscător
că încă-l am și simt că încă e
de neuroni (apatici) transportor.

Iubito, plastilina e un moft
pe lângă capul meu la mila ta,
căci mie-mi funcționează ca un soft
ce se comportă-așa cum tu ai vrea.

Un singur lucru, totuși, te-aș ruga:
atunci când mă vrăjești, nu-l mai roti
doar într-un sens căci, vezi tu, s-ar putea
să amețesc și … nu ți-ar conveni

Să par, alăturea-ți, abțiguit,
sau să mă clatin, să vorbesc mai ... rar,
așa cum niciodată n-ai dorit
și-n “calendarul” meu e foarte clar.

Din vol. “Hai, pa!”

Tărâmul tainic ce desparte
O lume-a ei de-o lume-a mea,
Nu este-al viselor deșarte
Ori al dorinței de-a avea.

E-o-ntretăiere de hotare
În care lumea ei și-a mea
Sunt ca un cer cuprins de-o mare,
Cu mine-n el și-n mare, ea.

E-o lume-a gândurilor noastre
Îmbrățișate-n necuprins,
Zburând în voie printre astre
Și depărtări de neatins.

Tărâmul tainic ne unește
În tot ce am putea spera
Când visul nostru se-ntețește
Și-n lumea ei, și-n lumea mea.

Din vol. "Eterna căutare"

Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi ști că vin să îmi așeze
Pe umeri, grația divină

Și-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai așteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.

Iar dacă șoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî și-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.

Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Și niciodată nu s-a stins.

Din vol. “Eterna căutare”