Pe un țărm, departe, dincolo de zori,
La hotarul dintre zei și muritori,
Dintr-un snop de raze ce zburdau pe mare, 
S-a desprins o formă cum pe lume-arare.

Vălul ce-o-nveșmântă pare-un ultim val
Care își serbează clipa de final
Pe nisipul umed, într-o amăgire
Care îi ascunde ultima rotire.

Pare-o plăsmuire întru pământesc
Trupul ce se-nchide în contur zeiesc,
Par iubiri tăcute-n limpeziri de vânt
Ochii-i ce spun totul fără un cuvânt.

Își privește ziua-n clipa cea dintâi
Și salută zorii care-i spun: “Rămâi!”.
Totul o îndeamnă înspre căutare
Și se-ntreabă-n șoaptă: “Ce să caut, oare?"


Din vol. “Eterna căutare”

Prinde-te de nori c-un lacăt
Ruginit pe la călcâie
Și mă plouă cu tămâie
Când mă vezi plutind, în treacăt,
Peste gemete de muze
Care-ncearcă să m-acuze
C-am trecut deșertu-n bărci
Trase-n țipete de țărci.

Dacă vezi, de-acolo, spaime
Cu ochi verzi la subsuori,
Prinde-n lanțuri niște ciori
Și le-mbracă-n coji de haine
Albe-n coate, cum or fi
Născocite într-o zi
Goală pușcă de lumină
Și de logoree plină.

Și de-o fi și-o fi să zboare
Prin palate de minciuni,
Cu bagajele-n tăciuni,
Fă să fie zborul boare,
Fă din ziuă sărbătoare 
Și, prin noapte, o cărare
Către-un ghioc de ghicitoare!
Poate-așa-ți voi da crezare

Și, când va cânta cocoșu’,
Leagă-te, la cap, cu roșu!

Din vol. “Cântecul visurilor”

De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Și, în puterea mea, un timp s-o am,
Aș vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simțea acela ce eram.

Și poate-aș crește-o cât aș vrea să fie
De-ar fi să-mi placă mult ori aș dori
Să-mi fie mare cât o veșnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ține-o zi.

Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aș strânge-o-n pumni, aș face-o gând uitat
Și n-aș mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.

De-ar fi să pot s-o fac, n-aș face-o-n pripă
Și nu mi-aș risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeași clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.

Din vol. “Eterna căutare”

- Gicuță, ce ne facem frate?
Că, uite, soarele-a ieșit
și-am transpirat de nu se poate!
O fi căldura de sfârșit?

Ce faci acolo, dormi? Răspunde!
Ai tu idee ce va fi?
Că am pleca de-aici, dar unde
ne-am mai putea adăposti?

- Eu, Nelule, nu știu prea multe,
dar pot să-ți spun că m-am gândit,
că nu e nimeni să asculte
durerea unui oropsit.

De-ascultă unul cu căldură
și te ajută dumnealui,
nu te topești? Ia taci din gură
și nu mai spune nimănui!

Ne vom ruga să vină gerul
căci, și de vrei, nu poți să pleci,
și-avem noroc, o știe cerul,
că oamenii sunt tot mai reci

Din vol. "Hai, pa!"

Te-aștept cum un deșert așteaptă ploaia
sau o vioară mângâieri pe coarde,
te-aștept să-mi stingi din suflet vâlvătaia
căci dorul ce îl simt în mine, arde.

Cu gânduri ce se-nvârt pe o spirală
în jurul tău, atrase ca-ntr-o vrajă
în sarabandă caldă, rituală,
aștept ca trupul tău să-mi fie strajă,

Să liniștească flăcările care
îmi fac privirile să strălucească
aidoma cu razele de soare
atunci când zorii-ncep să se ivească,

Dau buzelor, o tremurare fină
ca într-o rugă de-a-ntâlni plăcerea
în clipele când dragostea deplină
le cere să-și continue tăcerea.

Te-aștept în timpul care nu contează
când, sigur, știu că vii și nici nu doare
singurătatea care mai oftează
atunci când dorului îi spun: “Răbdare!”.

Din vol. “Chipul iubirii”

Cerul meu s-a îmbătat de iarnă
Și se clatină-mbrăcat în nori
Care-i cer steluțele să-și cearnă
Peste orbi, prin lume călători.

Căci sunt orb în sinea mea, sunt orbul
De pe drumul fără de sfârșit
Al întunecimii unde corbul
Cu tacâmul morții s-a hrănit.

A tăiat, c-o seceră de Lună,
Mantia ce flutura în vânt
A iubirii ce venea să-mi spună
Că-i un singur cer pe-acest pământ,

A tăiat c-o aripă de jale
Cântu-ți care s-a împrăștiat
În stihii, departe de-a mea cale
Și de pieptul meu înflăcărat.

Cerul meu, același, vrea să cadă
Pe un corb ce-n două l-a tăiat,
Să prefacă-n stană de zăpadă
Zboru-i, de-ntuneric vinovat.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
și sărutări, și tot ce ți-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum prețuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit și azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit și pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ți-l trimit - cu el pot să visez  
și-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru și, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum și-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Și îi dispar zeieștile veșminte,
iar trupurile cu luciri de mir
își fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

Din vol. “Eterna căutare” 

Ți-e trupul cuprins de o dulce iertare
Sub mâinile mele plutind ca pe-o mare
Cu valuri trezite-n fiori de ispite 
Ce vor să le sting în săruturi grăbite.

Ți-e trupul altar și-mi sunt buzele rugă
Spre ochi ce se-nchid și nu-ncearcă să fugă
În visul cel vechi ce se pierde-n uitare
Și-n valuri topite-n fiorii din mare.

Ți-e trupul o torță, mi-e trupul o cale
Ce-aduce lumina în lumi abisale,
Ți-e sufletul focul ce vrea să mai ardă
Și-mi cere iubirea, să-i fie de gardă.

O, dulce ispită, e bine, e bine! -
Sunt trupuri încinse ce vin să-ți aline
Durerile-adânci de sub măști de candoare
Purtate de trupuri unite-n iertare.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Ce vrei tu, Iarnă, să îmi faci
În timpul care va veni?
În albul tău să mă îmbraci?
Îmi iei și dreptul de-a trăi?

Nu poți s-o faci! Mă poți albi,
Îmi poți aduce-n viață ger,
Dar sufletul nu-mi poți răni
Căci nu-i ca tine, pasager.

Tu vii și pleci, ești anotimp,
Dar, poate, asta e și el,
Căci vine, stă cu noi un timp,
Și pleacă. Doamne, e la fel!

Din vol. “Cântecul visurilor”

Tu, rătăcitoareo, iarăși te-ai pierdut
Pe cărări de toamnă, la apus de an,
Ori uitându-ți drumul care, în trecut,
Te-aștepta cu dorul albului troian.

Oare, la-ntâlnirea celorlalte trei,
Zilele-mpărțite n-au fost de ajuns
Pentru ca, din timpul anului, să iei
Nopțile în care Gerul s-a ascuns?

Vara le-alungase, Toamna le-a-mblânzit,
Primăvara, poate, a dorit ca ea
Să îți facă Gerul mult mai fericit,
Îmbrăcat în verde-n loc de alb de nea.

Ce-ai pățit, crăiaso, unde ești acum?
Marea Sărbătoare, vrei să o ratezi?
Vino și așterne-ți albul pe un drum
Care-și amintește somnul sub zăpezi!

Oamenii așteaptă. Te aștept și eu
Ca pe-o veste bună dintr-un răsărit
Care îi aduce unui vis al meu
Șoaptele-nghețate: “Bine te-am găsit!”

Din vol. “Cântecul visurilor”