Amintirile mele sunt vii
și au prins rădăcini într-un loc
unde-atunci când apune o zi,
ce a fost mai frumos îmi îngrop.

Fericite, acolo răsar
ca lăstari ce se-nalță spre cer
și-mi aduc bucurie în dar,
într-un fel ce îmi e un mister.

Uneori, într-o stare de vis,
trec de poartă și merg pe un drum
care-mi este doar mie permis,
ca turist în al vieții album.

S-a-ntâmplat să m-opresc sub un brad
ce-mi părea mai puțin cunoscut,
nu știam ce a fost ca răsad,
și demult acea zi a trecut.

El mi-a spus -mai degrab-a șoptit-
că mi-a fost doar privirea ce Ea
mi-a trimis-o și tare-am iubit
amintirea în care-a zis “Da!”.

Din vol. “Zece”

Tu știi că plânsul mării e valul care curge
pe țărmul ce devine, treptat, nesimțitor
la apa ce nu-l mișcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obișnuit cu dor.

Mai știi că așteptarea e grea ca și nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Privești în depărtare, dar știi că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susține
răbdarea ce alungă și norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îți răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ți destinde privirile-ncordate,
iar valul îți aduce iubirea ca un dar.

Din vol. “Călător prin gânduri”

M-au trezit în staul șoapte,
Undeva, în spate,
Eu fiind chiaun, că-n noapte
Rumeg fermentate.

Auzeam cum porcul mare
Vrea ca să-l asculte.
-De câștig eu la votare
Vă promit mai multe:

Eu, ca prospăt președinte,
Dau și în înscrisuri,
Dar mă jur pe cele sfinte
Că beau numai mixuri;

N-am să fur la drumul mare,
-Eu mă pot abține-
Și promit că fiecare
Va trăi mai bine;

Însă am o grea problemă:
Vreau să schimb palatul,
Căci românii îl blestemă
Pentru suspendatul;

Am să fac un mare praznic
Și-am s-anunț poporul:
Stăuleniul pute groaznic,
L-a-mpuțit dihorul;

Sunt, prin colțuri, niște pene
De la cucuvele,
Și măsline indigene,
Pe sub dușumele.

Eu voiesc un loc anume
-Are porți deschise-
Mlăștineni e al său nume,
Parcă-i scos din vise;

Voi fi șef, voi fi magistru,
Chiar și la guverne,
Și voi pune-un prim-ministru
Să mi se prosterne.

A vorbit vreo două ore
Vrute și nevrute,
Cu inflexiuni sonore
Și priviri pierdute.

Cu o mină afectată,
Brațe desfăcute,
A strigat: -La vot, de-ndată!
Tare, în acute.

Dacă vrem să ne prefacem
Ăsta e actorul!
Dacă ce zic alții facem,
Hai cu râmătorul!

Sigur că-n poveste
Este o morală:
Vina e-n căldura
Mare și globală.

Din vol. "Parfum ... vesel"

Am ajuns târziu acasă, seara, la iubită,

Ea dormea, și-aveam pe masă, ciorba ei sleită.

Obosit din cale-afară, fără să fac nazuri,

Am sorbit-o într-o doară, ca să n-am necazuri.

E ciudată fata asta: nu-i mănânci mâncarea,

Ea, pe loc, îți zice ”-Basta!” și își schimbă starea.

Am pățit-o doar o dată, dar și-acum mă doare:

N-am mâncat mâncarea toată, pe motiv de sare.

S-a albit deodat’ la față, de părea mumie,

Ochii îi păreau de gheață și, apoi, urgie!

Nu mai spun cu câte vase a lovit pereții,

Sau ce bine îmi tocase nasul și pomeții.

Am zăcut o săptămână, dar i-am dat dreptate,

Iar de-atunci e ca o zână și îmi dă de toate.

Acum, sforăie-n surdină, deh, e obosită!

Dar și-așa parcă-i mașină (cam hodorogită).

M-aș culca și eu, alături, că mi-e dragă fata,

Dar, de trag puțin de pături, o trezesc și gata!

C-am pățit-o și-altă dată, de și-acum mă doare …

Din vol. „Parfum … vesel”

Este-o întâmplare care mă amuză,
cu protagonista – mica buburuză
care-n zi de toamnă rece, înnorată,
îmi veni ca soartă … personificată.
Ea, mergând pe mână fără nicio frică,
avusei ideea: “Măi, tu, aia mică,
poți, când îți iei zborul tău de buburuză,
să mă duci în calea ochilor de muză?”
Ce credeți? – răspunsul, repede-l dădu,
îndreptându-și zborul spre o voce: “Tu,
care stai degeaba, vino-aici rapid
și-adu spray-ul ‚’cela cu insecticid,
c-am aici o goangă, mi-a intrat în păr!”
Ce să fac? Dau fuga și, într-adevăr,
Tot striga prin păru-i biata buburuză,
într-o veselie. “Ia-ți nevasta … muză!”

Din vol. “Dor de lele”

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat și-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
și multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere și dor și suspin.

Iar noi le-am primit încântați
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintați.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Te-am așteptat de-atâtea ori să vii
încât și timpul mi-e prieten bun,
chiar dacă se oprește când îi spun
să se grăbească-n clipele pustii.

Priveam, absent, un răsărit timid
ce-mi învelea cu tainicul veșmânt
un gând nepotolit și prea avid
să-ți fie-alături, sol trimis de vânt

Sau umbră sau pescarul din amurg
cu plasa care-așteaptă câte-un vis
din apele pe care-un demiurg
le-aduce din al timpului abis.

Te-am așteptat la câte-un miez de zi,
tot căutând un adăpost de dor
sub umbre ce păreau mereu a ști
că zâmbetu-mi ascunde un fior.

Și ai venit, atrasă de-un alai
în care versul meu era un cânt,
iar inimii ai îndrăznit să dai,
spre fericire, ultimul avânt.

Vom încerca-mpreună să călcăm
cărări ce numai visele parcurg
și-o melodie nouă să cântăm,
doar tu și eu, pescarul din amurg.

Din vol. "Chipul iubirii

Am trecut peste crestele munților
privind norii,
iar ploile m-au urmărit
până la ultimul pas.
La trecerea anilor,
eram acolo și, 
de fiecare dată,
m-au luat cu ei.
Mi-am așteptat iubita 
zi de zi,
dar ea a venit într-o noapte,
o noapte de mai
care îmi urmărește visele
și le dă culoarea 
unor flori
albastre.

19 sept. 2021

Doar păsările mai puteau ajunge
La turnul din cetatea dintre stânci,
Ei reușind orice dușman s-alunge
Cu arme ori, ades, c-un singur brânci.

Erau puțini căci, în pustietate,
Un trai atât de greu împiedica
Pe cei trândavi să vină în cetate
Și să muncească pentru cei din ea.

Aveau în munte mine-aducătoare
De aurul cerut de traiul lor,
Dar zilele erau plictisitoare,
Iar nopțile încătușate-n dor.

N-ar fi rămas, ar fi plecat în lume
De n-ar fi fost cu toții hăituiți
De-acei ce căutau să îi îndrume
Spre zeii lor, din ceruri maziliți.

Aveau un singur zeu și-nchinăciune 
Doar lui îi ofereau și îl iubeau,
Munceau, oftau și plini de-amărăciune
În fiecare seară-i mulțumeau.

Din vol. “Cântecul visurilor”

N-am crezut că toamna vine
Cu ochi verzi ce știu să mintă,
Mă privesc și se alintă
Cum că-s numai pentru mine.

În mișcările-i sprințare,
Dintre fructe, două mere
Cer căușuri, nu panere,
Ca să-mi fie sărbătoare.

Ochii mei parcurg pe trupu-i
Rotunjimi unduitoare
Și-mi provoacă sete mare
Pentru gustul din sărutu-i.

Toamnă, toamnă, ce-mi faci mie
Cu mișcările-ți divine?
Simt, prin sângele din mine,
C-a-nceput o simfonie.

Te-așteptam de astă-vară
Să îmi vii așa cum ești
Și să-mi spui că mă iubești,
Dar ai ochi de primăvară!
 
Din vol. “Cântecul visurilor”