De-ți vei trimite-n lume dorul
Ca o cometă de iubire,
Să nu te miri c-o strălucire
Va fi poveștilor izvorul

Și vor începe să se-aștearnă
Pe-un plai în care numai gerul
E pe pământ corăbierul
Plutind pe nopțile de iarnă.

Vor fi povești nevinovate
În albul care le îmbracă
Și-n vântul care, parcă-n joacă,
Le-nvârte-n dansuri repetate.

Doar cele spuse cu căldură
La gura sobelor încinse,
Vor fi scântei din nou aprinse
Din vremurile ce trecură,

Iar dorul tău trimis în lume
Va fi cuprins de-o strălucire
Ce-ți va aduce în privire
Cometa care să te-ndrume.

12 ian. 2025

Pe-un atol din Fantas Gora,
Eșuasem eu cu ea,
Pe un trunchi ce, dus de valuri,
Rezista.

Și-n acea sălbăticie
Plină de cocotieri,
Ne-am simțit Adam și Eva
... până ieri.

Ce-a fost ieri? Păi, ce să fie:
Blonda mea de pe atol
Și-a dat seama că acolo
N-are ... mall.

7 ian. 2025

Într-o noapte oarecare dintr-un an ce-a fost cândva,
M-am trezit cu o urare ce de-afară se-auzea:
“Omule cu versuri calde care-ți trec prin minte-ades,
Cum poți tu să lași smaralde ce-ar putea avea succes

Dacă razele de soare le-ar vedea, le-ar mângâia, 
Le-ar citi cu-nfrigurare? Scoate-le din mintea ta
Și le scrie pe-ndelete, pune-le în poezii
Ca s-astâmpere de sete ochii încă umezii,

Gândurile nesătule de frumosul pus în vers,
Scrie cât să-ți îndestule drumul, cât mai ai de mers!
Ele-acolo, zăbrelite, n-au o viață, n-au sclipiri, 
Nu pot ști de sunt iubite, nu rămân prin amintiri.

De-o vei face, eu, urarea, îți voi da ce-ai vrut mereu
Până te-a cuprins uitarea. Îți voi da tot gândul meu
Cel de bine, de plăcere ca în anii ce-or veni
Versul tău, când ți-o va cere, să-i dai drumul ... să îl scrii!”

Ascultând acea urare dintr-o noapte de cândva, 
M-am trezit și, drept urmare, iat-aici povestea sa.

3 ian. 2025

Pe strada amintirilor cu tine,
Pășesc ades și simt că-mi ești un vis
Ce intră-n cerul meu și îmi devine
Cărare când mi-e drumul indecis.

Iar pașii mei, cu grijă, urcă, urcă, 
Se-ndreaptă spre clădiri de gânduri noi
Ce par că orizontul îl încurcă,
Dar nu pot face drumul înapoi.

Cărarea se transformă și-mi apare
Alături, ca o strângere de braț
A unei vieți ce vrea cu-nfrigurare
Să-mi fie împlinirea de nesaț

Și dor să-mi fie, vis și alinare,
Când timpul meu începe-a se-nclina
Pe strada fără de asemănare,
Cu amintiri ce nu se  pot uita.

15 dec. 2024

Începură caii iarăși să necheze
Și să scurme glia care nu-i mai vrea,
Dar pe care-ntruna vor a galopa,
Nelăsând nici praful să se mai așeze.

Nu mai vor din iarbă să se mai ridice
Fire de lumină-n spini de verde crud
Care-ascund în vârfuri adevărul nud,
Gata în galopul lor să se implice.

Își nechează caii frica de-ntuneric
Și în herghelie speră adopost
Față de pământul care cere-un cost
Pentru timpul care le-a părut feeric.

Cerul de furtună pare a trimite
Semn că e aproape clipa de final,
Când își mănă vântul ca pe un pumnal
Spre copite care se opresc, uimite.

Noaptea e aproape și e greu s-o-ndure
Când pădurea crește-n poale stele reci,
Strecurate-n taină din adânci poteci,
Umbre de-altădată, siluete sure.

7 dec. 2024

Ce stranie pădure!
Ce liniște! Ce spaimă!
Cum poate să îndure
Așa o neagră faimă?

Vechime-i este traiul,
Iar somnu-i este cale
Spre tainele și raiul
Din visurile sale.

Acolo-i zbor și cântec,
E Soare, e lumină,
Nu-s urme din descântec,
Nu-s lacrimi, nu e vină.

În raiul său, prin verde,
Potecile te-ndeamnă
Hainul timp a-l pierde
Și a uita ce-nseamnă.

Dar mersul pe o cale
Din visuri, o închide
În gânduri ireale,
Iar asta o ucide.

Din vol. “Aripi de azur”

Pe drumul dintre dealuri cu ricine
și oi înzorzonate cu ciulini,
trec umbre așteptate-n vizuini
de ochi sticloși ca niște cruci de gheață
împodobind statui,
la fel cum într-o piață, 
pe placul nimănui,
mercurialul pune preț
pe dimineață.

Se-aude, parcă, plânset de copil
trezit nemângâiat din somnul său
și singur în părerile de rău
din gând îndepărtat,
din gând steril.

Iar umbrele acelea din drumul dintre dealuri,
cunosc durerea-ceea și-ntind mai iute pasul,
nemaisimțind ciulinii
în drumul către glasul
ce-i strigă și-i așteaptă
ca pasărea ce-n ziuă
visează-a nopții șoaptă.

Ciulini din depărtarea cu-arome de ricină,
tresar când bucuria se-aude-n vizuină,
în joacă-amestecată cu pene de găină.

Din vol. “Cântecul visurilor”

Măi dragă, eu, cu trei mandate,
Sau, cum zic unii, două și juma’
Am stat mereu cu mâinile curate,
În timp ce toți din jurul meu fura’.

Și n-am jignit poporul nicio clipă
-Era unu’, Brucan, care-o făcea-
Că nu făceam de vorbe vreo risipă
Și vă spuneam doar… tot ce vă plăcea.

Și-acum tot asta fac, fin’că e timpul,
Peste puțin, în urnă să-l băgați
Pe membrul ce credeți că, în răstimpul
De când îl știți, n-a fost printre-acuzați.

E cam neliniștită cucuveaua
Căci, de o vreme se aude-un zvon
Cum că ar paște-o, în curând, beleaua
Să cânte cu o alta-n unison.

N-aș vrea să mai răpesc din timpul vostru
Așa că, la final, vă dau un sfat:
De vrea o păsărică votul nostru
Și-l dați, veți fi, măi dragă, în ... Europa.

Din vol. “Hai, pa!” 

Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea,
A razelor de Soare și-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerșetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor,
Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioșie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină și umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc 
Și-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalță prin florile de gând.

Din vol. “Eterna căutare”

Căutam într-o seară
Dintr-un mijloc de vară
Prin grădini și terase
Un amic ce jurase
Că vine la șase.

Obosit de-alergare
Și poftind la mâncare
M-am gândit că uitase
Și-am luat mici – vreo șase-
Sătul, cu burta plină
-Căci mai era lumină-
Mi-am amintit de vase
Ce nimeni nu spălase,
Da, ați ghicit, tot șase!

Gândurile-mi tot zburau
La colegii ce fumau
În liceu pe la veceu,
Iar la ușă tocmai eu,
Cum credeți? – de șase.

La ora de română,
Cu mărțișoru’-n mână,
M-am dus la profesoară
Și – pentru-a câta oară-
Mi-a dat același … șase.

Acum scriu ca un poet,
Schimb piciorul, schimb discret
Ritm, măsură, număr vers;
Pentru astea scot brevet,
Ca să știu că-n Univers
Sunt cel care are șanse…
- Uite-o asonanță: șase -.

Din vol. “Hai, pa!”