Străbat grădina gândurilor mele
Precum o zi prin an rătăcitoare,
Ce nu-și cunoaște locul printre cele
Mai calde ori de friguri purtătoare.

Ating petalele din trandafirii
Cu rădăcini în stratul de zăpadă 
Venită împotriva legii firii 
Și prinsă de căldură-n ambuscadă.

Sunt albe ca  păcatul unei zile
Ce s-a pierdut de iarna ce-o purta
Prin lumea-n care florile-s fragile
Și n-au puterea lui  Nu-mă-uita.

Colind, grăbit, pe o potecă veche
Și mă opresc la o anume zi,
Ori la o floare – floarea nepereche
Ce n-a-ncetat, în gândul meu, a fi.

15 iun. 2025

Așteptând la “Ia-mă nene!”
Sub un Soare ce-l topea,
Se gândi să-și ia mașină
Cu ce-o scoate din grădină,
Căci avea.

Din ce va primi pe fructe
Și din alte câteva, 
Poate-o strânge să-i ajungă, 
Dac-o fi o vară lungă,
De ceva.

Nu BMW,  nu de-aia scumpă,
Doar la mâna ... oarecare,
O mașină mititică, 
Care-ar merge, va să zică,
Și la mare.

Dar permisul? Costă și-ăla!
Bine că în fundu’ curții
Are varză, plus leurdă
Și-alte care îi ajută
Mersul burții.

La benzină și-alte taxe
Prețurile-s de hiene!
Las’, mai bine stă în Soare,
Căci răbdarea lui e mare.
Ia-mă nene!

12 iun. 2025

Când vor dansa din nou cocorii
Pe câmpul proaspăt înverzit,
Voi fi pe cerul tău un cântec
Cum nimeni n-a mai auzit:
Răscolitor de gânduri care
Se mai ascund prin amintiri
Când retrăiesc un zbor prin cerul
Ocrotitor 
De mari 
Iubiri.

Doar tu vei ști că printre norii
Ce poartă-a’ ploilor oștiri,
E drumul nostru de lumină,
E calea nostră de plutiri
Spre lumea care ne așteaptă 
În înverzitul elizeu
Și vei pleca. 
În zborul tău, 
Va fi un singur cântec: 
Eu.

24 apr. 2025

Pe o piatră scrisă într-o limbă moartă,
Croncănea o cioară pusă rău pe ceartă:
Unde-mi umbli, Bulă? Vai, ce crudă soartă
După re’ncarnare să nu-ți fiu consoartă!
 
De sub altă piatră, tremurând de frică,
Iese la iveală șoarecul Costică:
Nu-l mai plânge leleo pe Bulache-al tău,
Că acum e râmă, a-ncurcat-o rău!
 
Spiritul lui Bulă, vesel, în Dubai,
Căștiga la poker viața următoare
Cu royala-n mână, dar - ce întâmplare! -
Se-auzi din ceruri: am uitat să tai!

Ascult suspinul florilor de-april
În colțul de livadă unde cerul
A-nlocuit abia-nceputul tril
C-un șuier care-n spate poartă gerul.

E-n zori, dar unde-s? Poate s-au ascuns
În umbra picăturilor de ceață
Și nu le dau speranțe, nici răspuns,
Acelor ce suspină-n dimineață.

În visul rece-al ultimului zbor,
Petalele își simt destinul frânt
Și caută, de sus, un ajutor -
Un soare arzător sau poate-un vânt

Ce ar putea în cețuri a lovi
Și a elibera din ele zorii, 
Ca să-și întindă caldele mantii
Sub cerul unde vântu-alungă norii.

Și se întâmplă visul de april
Și în livadă iar e primăvară, 
Cu zumzet de albine-n zbor febril
Spre florile ce-au refuzat să moară.

Când îți eram lumina depărtării,
Tu îndreptai privirile spre cer
Și te-ntrebai ce fel de curier
Aduce alinare întristării,

Căci gândurile mele înspre tine,
Acaparau fuioarele de vânt
Și deveneau al norilor frământ,
Sau se-ascundeau în zborul de albine,

Ori într-un stol de păsări călătoare,
Când nu erau culori în curcubeu
Și îți veneau purtându-ți dorul meu
Născut în zilele din depărtare.

A fost demult – acum sunt amintire
Și parcă am uitat de anii-acei,
Căci mesageri sunt ochii tăi și-ai mei,
Iar în lumina lor e împlinire.

Eu cred că tu te-ai rătăcit 
pe acolo,
prin visele mele,
pentru că te văd parcurgându-le cărările
și oprindu-te la poarta fiecăruia,
încercând să ți-o amintești pe aceea
prin care ai pășit demult,
fără să-i vezi culoarea și alcătuirea,
atunci când o întâmplare 
te-a trecut pentru prima dată
prin ea.

30 mar. 2025

Privesc iubirea ta cum zboară
Prin ochii tăi 
Spre iarna mea
Și văd cum cerul se-nfioară,
Iar îngeri zborul își opresc
Și, dintr-odată, strălucesc
În raze care 
Se strecoară
Spre ultimul suspin 
De nea.

În cântecul de primăvară,
Dansează norii 
A pustiu
Și se petrec spre-o nouă seară
Cu stele care-ncet, încet,
Destramă locul lor secret
În care-așteaptă 
Să apară
Tot ce avem în suflet 
Viu.

15 mar. 2025

Un sultan cu barba aspră și pe-alocuri colilie,
S-a trezit c-o muscă beată la plimbare pe chelie
Și-a pocnit-o greu, cu sete, de-a făcut-o chiseliță,
Iar pe capul lui, o pată mirosea a șliboviță.

N-ar fi fost o mare brânză, dar a fost ce a urmat,
C-a-nceput de-atunci sultanul să se poarte mai ciudat
Și nu-i mai plăcea haremul, nu îi mai plăcea nimic,
Nici cadâne zbânțuindu-și dansurile din buric.

Eunucii, pe la colțuri, cu nevestele șoptind,
Au ajuns și ei să creadă c-ar avea ceva murind
Și-au chemat toți vracii vremii, au chemat și-o vrăjitoare
Să îi afle beteșugul, ori blestemul, ori ce-l doare.

N-au găsit nimic, dar baba s-a grăbit doar lui să-i spună
Că-ntr-o țară cum nu-i alta, sunt femei ce se adună
Doar o noapte-n an, dansează și-s frumoase cum pe lume
Nicăieri nu se mai află, dar n-au un preabun renume.

Auzind de-așa minune, făr-a spune nimănui,
Și-a lăsat sultanul țara, a plecat din lumea lui
Cu speranța-n gând să intre, chiar de e umilitor,
Ultimul pe lista lungă cu haremul ielelor.

28 ian. 2025

Am rămas în Fantas Gora
Singur-singurel, o vreme,
C-a plecat sătulă, poate,
De poeme.

N-a crezut că eu, în raiul
Din așa pierdut atol,
Nu pot fi, pe-o plajă goală,
Suflet ... gol.

Încă-i mai vedeam caiacul,
Când, prin urma lui, în trenă,
Îmi venea din valuri calde
O sirenă.

19 ian. 2025