Neanderthal (7)

S-a rupt de trib, de grota lui,

De șeful care-l crede șui,

De soațele ce-l vor hai-hui

Și-i zic să-și pună pofta-n cui,

Căci are puradei destui …

Așa că e al nimănui.

Puterea lui și-o bâtă grea

Îi sunt destul și altceva

Nu știe încă ce-ar mai vrea

Din ce-o găsi în calea sa,

Ori – cine știe! – l-ar vâna

Ca pe o fiară, cineva,

Căci umblă-n lume hăndrălăi

Vopsiți pe corp, cu ochii răi,

Ce nu-i suportă pe ai săi

Și-i caută prin munți și văi,

Mereu cuprinși de năbădăi,

În cap cu crime și bătăi.

Nu știe ce e frica. El

A demonstrat că nu e miel

Când ei, porniți pe un măcel,

S-au năpustit prea plini de zel,

Și-au dat de pieptu-i de oțel,

Dar s-au zdrobit, murind nițel.

A fost demult, dar n-a uitat

Și nu se simte vinovat

Că doar pe unul l-a lăsat

Destul de viu, la ochi legat,

Să povestească “Dum ku qwat”,

Adică despre “ Un bărbat”.

29 aug. 2026

Lasă un răspuns