
S-a rupt de trib, de grota lui,
De șeful care-l crede șui,
De soațele ce-l vor hai-hui
Și-i zic să-și pună pofta-n cui,
Căci are puradei destui …
Așa că e al nimănui.
Puterea lui și-o bâtă grea
Îi sunt destul și altceva
Nu știe încă ce-ar mai vrea
Din ce-o găsi în calea sa,
Ori – cine știe! – l-ar vâna
Ca pe o fiară, cineva,
Căci umblă-n lume hăndrălăi
Vopsiți pe corp, cu ochii răi,
Ce nu-i suportă pe ai săi
Și-i caută prin munți și văi,
Mereu cuprinși de năbădăi,
În cap cu crime și bătăi.
Nu știe ce e frica. El
A demonstrat că nu e miel
Când ei, porniți pe un măcel,
S-au năpustit prea plini de zel,
Și-au dat de pieptu-i de oțel,
Dar s-au zdrobit, murind nițel.
A fost demult, dar n-a uitat
Și nu se simte vinovat
Că doar pe unul l-a lăsat
Destul de viu, la ochi legat,
Să povestească “Dum ku qwat”,
Adică despre “ Un bărbat”.
29 aug. 2026