Prima lacrimă

Tristețea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
și nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânși, dar cum poți plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se știe
decât de-un glas ce-aduce armonie
și-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poți păstra, în lacrimi, suferința
acelor ce-și arată neputința
de a-și urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist și păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi și tu întâia oară?



Din vol. “Călător prin gânduri”

Lasă un răspuns