Am fost, iubita mea, cuprins de spaime
la gândul că la mine-ai să te-ntorci
ca nervii ce-au rămas să mi-i mai storci
cu bănuieli că am iubiri și taine.

Dădeam din colț în colț prin mintea-mi vie
și mă loveam adesea de un gând,
dar –fii tu liniștită!– din cel blând,
de-acela gen: cum ar putea să fie?

Acum sunt împăcat; privesc un prag
pe care l-ai trecut de multă vreme
doar într-un sens, iar sufletul îmi geme

ca scârțâitul unei uși de fag
pe care aș fixa, cumva, cu cleme,
anunțul: “Am plecat! Hai, pa! Cu drag.”


Din vol. "Parfum ... vesel"