Acolo unde norii îmi veghează
Pustiul dintr-o rupere de lume,
Îi cer singurătății să-mi rezume
Din clipe ce au fost, doar ce contează.

Cerința mea o face să se-nmoaie
Și nu mai pare o singurătate
Atunci când, în priviri înfrigurate,
Revăd ce-a fost, în stropii reci de ploaie.

Se cern din nori, din lumea nepătrunsă
A celor care nu mai vor să fie
Prezentului izvor de apă vie
Și viețuiesc în lumea lor ascunsă.

Încearcă, iar, prin gânduri să însemne
Ce-au fost cândva, demult, la vremea lor,
Dar foarte multe n-au trecut de nor
Crezându-se, de rezumat, nedemne.

Și-n lumea mea din ruperea de lume,
Cuprins în stropii celor ce contează,
Sunt fericit că norii îmi veghează
Ce-a vrut singurătatea să-mi rezume.


Din vol. “Aripi de azur”