E-un cimitir cu cruci din plastilină,
Dar trec pe-acolo mulți și se închină
Culorilor ce-n lipsa unui har
Își cred stridența unicul altar.

Sunt cerșetori ce caută pomană
Plângându-și viața nicidecum sărmană,
Sunt cei ce vor măcar o treaptă-n plus
Când scara afirmării s-a opus.

Se-nchină plastilinei și rostesc
Un fel de imn, în cor ciudat, grotesc,
Îngână plecăciunile-n cuvânt
Ce intră în morminte cu avânt

Și-n ritmul din urechi inexistente
Eliberează năluciri latente
Din morți ce cred că au elucidat
Secretele cântării de-altădat’.

Pun inimă în imn și cer răsplată
Pe care nu o vor primi-o niciodată,
Dar cum să-i cerți pe-aceia ce se-nchină
Prin cimitirele cu plastilină?


Din vol. “Aripi de azur”