Să fiu eu, oare, -acela vinovat
de strălucirea din privirea ta,
de zâmbetul de înger întrupat
în corp ce şi zeiţele ar vrea?

Să fie gândul tău la mine, -acum,
sau într-o-mbrăţişare cu al meu
pe podul ce le pare-un simplu drum,
când, pentru toţi ceilalţi, e-un curcubeu?

Am chipul tău în mine, un tablou
pe care-l văd aievea şi mereu,
am vocea ta, al inimii ecou,
te am în suflet, ca şi cum eşti eu.


Din vol. "Chipul iubirii