Mă cufundam și nu era nimic
în care să o fac, dar o făceam
în clipe, ore, zile, cum puteam,
în zona cu eu singur inamic.

Îmi devenise liniștea cufund
în vidul fără grijă și folos
ce mă trăgea în jos, tot mai în jos,
aproape, eu cu el, să mă confund.

Aveam prieten marele nimic
și-l vizitam în mlaștina-i, pribeag,
accelerând pe-o pantă în zigzag
și fără a dori să mă ridic.

A fost o zi, o oarecare zi
în care m-a oprit din drumul meu
un singur gând: “Aici, nu mai sunt eu!”
… și-am hotărât un altul că voi fi.

Voi fi învingător și nu învins!
… dar nu mai știu de-a fost a altcuiva
ori, poate - cine știe!? - chiar a mea,
o mână care mâna mi-a cuprins.

Mi-am interzis ascunderea în hău
făcându-mă să-mi aflu, rând pe rând,
azi unul, mâine altul, gând cu gând
și să îmi curăț sufletul de rău.


Din vol. "Cântecul visurilor"