
Aș vrea să vii cu mine, de-ai putea, În lumea ce mi-am construit în minte, Să o admiri și tu, să iei aminte, Și apoi să te-ntorci în lumea ta. Vei înțelege totul și aș vrea, Atunci când simți că mult prea mult m-atrage, Să-ncerci, cu tot ce poți, a mă distrage Din gândul ce mă-ndeamnă a pleca. Ți-am dat o hartă, știi să mă găsești, Ești singura care-ar putea să vină În lumea care pare să-mi convină Și să mă scoți, spunând cât mă iubești, Că vrei să fii, pe veci, a mea regină, Sau, poate, doar că vrei să mă-nsoțești. Din vol. "Oare"