În ziua ce-a apus, mi-ai fost dorinţă,
şi mi te-ai arătat, apoi mi-ai dat
ceva de dincolo de conştiinţă,
de prin străfund de cer întunecat.

M-ai ajutat să înţeleg misterul
atâtor lumi de care n-am ştiut
şi care sunt aproape, nu în cerul
de care, de milenii, ne-am temut.

Mi-ai fost un dar al nopţii, adiere
venită dintr-o lume de demult,
ascunsă după gratii de tăcere
prin frica de durere şi ocult.

Mi-ai spus, în şoaptă, totul, rând pe rând
tu, ce mi-ai fost dorinţă într-un gând.

Din vol. "Chipul iubirii"

De-ai ști cât mi-am dorit ca, dimineața,
atunci când prima rază mă atinge,
să te privesc și să mă pot convinge
că te doresc a mea pe toată viața.

Pe pieptul meu, șuvițele rebele
îți curg ușor și-mi gâdilă orgoliul,
căci ai intrat, iubito-n portofoliul
femeilor ce m-au urcat la stele.

Tu ești frumoasă, eu sunt obosit
și te privesc în somnul tău ce-mi spune
că de vei mai veni, ar fi minune

sau, cine știe, doar de-aș fi silit
(corăbii înecate,-amărăciune),
căci eu nu pot dormi în ... sforăit.

Din vol. "Parfum ... vesel"

Vom face printre valuri, valuri,
și ne vom cufunda-n apus
atât de jos și-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
și-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini și-atât de goi.

Din vol. "Chipul iubirii"

Îmi pare cortină de foc
Pădurea cuprinsă de-amurg,
Iar eu, în asemenea loc,
Visez ca un râu să mă scurg,,

Să trec, nevăzut ca un fur,
Să cred că mă aflu-ntr-un basm,
Cu pași ce se-afundă-n obscur,
Uitând al pădurii marasm.

Și merg, mă strecor ca un gând
Prin umbre de focuri ce ard,
Simțind o privire-așteptând
Ca seara cuprinsă-n hazad

Să fie, cu scena-i de foc,
Aceea ce-i poartă noroc.

3 aug. 2021

Un gând, un singur gând aş vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
şi îl aşteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.

Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel aşteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.

Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchişi?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!

Îmi ţin, mai bine, ochii larg deschişi,
mă mai ajut cu gândul “Nu îmi pasă!”
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Când vii, îmi pare ziua că-nflorește
Cu zorii în petale aurii
Și revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se gătește.

Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse
Și mă alinți în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.

Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine

Și văd plutind ușor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.

Din vol. “Eterna căutare”

Privești în jur cu teamă și mirare
și nu-nțelegi de ce nu ești Acasă,
în neștiuta vatră luminoasă,
în care viața e nemuritoare.

Te-ai renăscut în timpul ce se pierde
în sărbătoarea albelor veșminte
pe care vântul vine să le-alinte
în goana lui prin mările de verde.

Te-ndrepți spre locul tainic din poiană
pe care îl cunoști -nu știi de unde-
dar simți un dor ce sufletu-ți pătrunde
și-ți luminează fața diafană.

Acolo, alte voci îți vor răspunde,
și vei dansa la noapte, Sânziană.

Din vol. "Călător prin gânduri"

De vrei s-asculți a apelor șoptire,
Și îți dorești să le-nțelegi trăirea,
Te-apropie de ele cu iubire
Și-ai să auzi cum sună fericirea.

Ca să-nțelegi pădurea cum îți cântă,
Urmează, printre crengi, o adiere,
Și vei vedea cum frunzele descantă
și le alintă-n blândă baleiere.

Nu te-ntrista de nu-nțelegi cum norii,
Atât de albi, în pacea lor, pe cer,
Se schimbă, uneori, precum actorii,
Iar ploaia le devine mesager.

De vrei să înțelegi, ce-ai de pierdut?
Trimite-ți gândul în necunoscut!

Din vol. “Călător prin gânduri”

Încerc, pe-o foaie albă, să-mi așez,
Cu frământări din dorurile-mi toate,
Cuvinte dulci, în versuri să arate
Ce simt atunci când, ziua, te visez.

Apar cuvinte rupte, -mprăștiate,
Pe care-ncerc, timid, să le-aranjez
În versul de iubire ce-l creez,
Dar ele nu se lasă aranjate.

Încerc să le opresc, să le-ancorez
La țărmul meu, iar ele, alterate,
Nu seamănă cu cele-ndepărtate:

Vor libertatea lor și nu cutez
Să le închid în rimele forțate
Din versul artificial. Oftez.

Din vol. “Eterna căutare”

Tu îți trimiți cuvintele departe,
în adierea unor versuri calde,
alint de curcubeu ce-ar vrea să scalde
iubirea ce poemul tău împarte.

În fiecare vers e-o strălucire
căci e lumină, suflet, iar când râde,
el poate încălzi chiar inimi hâde,
trezindu-le o vagă amintire.

Tu ești minunea de-nceput de vară,
ce îmi apare-n vise fără veste,
venită dintr-o lume de poveste.

Tu îmi aduci o nouă primăvară
ce îmi dansează, pe cântări celeste
și versuri ce iubirea fac s-apară.

Din vol. "Oare"