Iubita mea, să știi că te-am iubit
Din Palilula până-n Doru’ Lelii,
Aș spune chiar că până la sfârșit,
La tălpile crăpate-n epitelii, 

Iar asta ai putea s-o recunoști,
Că nu e greu, și nici la o adică,
Să zici că-s eu acela dintre „foști”
Ce țí-a-ncântat făptura subțírică

Și ți-a umplut pocalul cu un vin
Cu-aromă ca și tine: tămâioasă,
Ce ți-a intrat în fluxul sanguin
Și n-ai mai fost, de-atunci, devreme-acasă.

Eu nu mai știu, dar tu, de-ți amintești
Ori îți mai trec secvențele prin gând,
Ar trebui, prin creieri să-ți grăiești
Că te lăsam poeme intonând

Și cred c-ai răgușit de-atâta cânt
Ori ți-ai furat, din capul tău, căciula,
Când te-ai gândit la un deznodământ
C-un dor de lele friptă-n Palilula.

Din vol. “Dor de lele”

Cine, oare, mai credea
Că-n zăpadă vom călca,
De-ntâi mai vom tremura
Gata-gata a ura?

După Paști ca de An nou
Să urlăm ciocnind un ou:
Dați-ne căldură, măi,
Vremea e cu năbădăi!

Cerul a-nțeles că noi
Ne vrem iarna înapoi

Din vol. "Hai, pa!"

Iubirea și-a-nălțat un zid
greu de pătruns ori depășit
de gândurile ce ucid
și suflete ce se deschid,
și un frumos neprihănit;
E-un zid puternic, neclintit.

Se-ntâmplă multe-n jurul lui:
tăceri și lacrimi, rătăciri,
cuvinte dulci sau amărui,
săgeți albastre ori căprui,
dar zidul unei mari iubiri
respinge-n trupul său ciopliri.

E-n suflete - al tău și-al meu,
de nepătruns, de netrecut,
ușor în noi și-atât de greu
să îl împarți în „tu” și „eu”
când el s-a întrupat în lut
și ne-a unit, și-a tot crescut.

Din vol. “Eterna căutare”

Mi-am risipit privirile 
printre ramurile primăverii
și s-au întors la mine încărcate cu flori.
Le-am îndreptat, apoi, 
spre cer
și au împrumutat 
pentru ochii mei 
albastrul său.
Din apele mării, 
mi-au adus bucuria valurilor,
de pe vârfurile munților, 
puritatea zăpezii,
dar atunci când ele au curs pe trupul tău,
nu mi-au mai adus nimic, 
nu au mai revenit,
nu au mai vrut să-mi împărtășească
perfecțiunea.

15 apr. 2018

(Hexagramă)

O cucerise iute, c-o brăţară,
Şi-n gemete îşi consuma amorul
-Îşi alesese foarte bine dama-
Când, brusc, a auzit: "Prea ca la ţară!";
Şocat, dezamăgit, nu şi-a dat seama
Că iarăşi ... n-a închis televizorul.

Din vol. “Parfum … vesel” 

De-aş fi atotputernic
aş da surâsului tău
darul tămăduirii,
aş face din lacrimile tale
balsamul durerii,
aş modela în marmură
perfecţiunea umerilor tăi,
aş face din liniştea ochilor tăi
simbolul păcii.
Ţi-aş da,
odată cu dragostea mea,
puterea divină.

Din vol. "Gândul pierdut"

(Schaltiniena)

Era o coadă în aeroport
De parcă se golea întreaga țară
De-aceia ce-și doreau să meargă-“afară”
Cu cel mai sigur mijloc de transport.

Cu buletine ori cu pașapoarte,
Se-nghesuiau la punctul de control,
Vociferând că sunt grăbiți, chiar foarte.

Dar, brusc, o liniște s-a instalat,
De parcă-aeroportul a-nghețat:

Trecea pe coridor o stewardesă.


12 apr. 2022

Și se făcea că mergi, luând cu tine
bucăți întregi din galaxia mea
rămasă-n întuneric și ruine,
cu stele stinse-ntr-o tăcere grea.

Iar pașii tăi, în mersul prin lumină,
treceau cu grija anilor pustii
pe-o cale nouă, rece, anodină,
pe care să te-ntorci n-ai să mai știi.

Se mai rotea-n căușul palmei tale
un soare trist, cuprins de asfințit,
ce-și transforma lumina în petale
și gânduri copleșite de  sfârșit.

Iar tu mergeai, treceai prin visul meu
pășind ușor pe versuri de poeme
și nu știai că-i drumul către-un cheu
la care-am să te-aștept oricâtă vreme.

Din vol. “Eterna căutare”

În locul meu de taină, timpul are
momente ce se-amestecă, vrăjite,
și îmi aduc spre viitor trecutul
așa cum l-am parcurs, doar că îmi pare
prea gârbovit sub vise ne’mplinite.

Am rădăcini în visele-mi rebele
pe care sunt uitări depuse-n salbe,
înșiruiri de renunțări și lacrimi
din vremuri mai ușoare sau mai grele,
ce par, plutind prin timp, fantome albe.

Îmi cresc treptat, sub aparența verde,
senzații neplăcute în tulpină,
și numai eu le văd, în scurte clipe
din timpul care, uneori, îmi pierde
chiar visul cel cu veșnica grădină.

În locul meu de taină, timpul trece
spre-al veșniciei invizibil prag,
dar mă opresc, mi-e teamă să îl calc;
las mintea neștiutul să-l disece
și simt, din viitor, chemarea, vag.

Din vol. “Călător prin gânduri”

Ți s-au ascuns privirile în mare,
iar gândurile tale dorm, senine,
când printre nori apare o cărare
și-o rază vrea durerea să-ți aline.

În briza dimineții, o șuviță
încearcă să îți mângâie obrazul,
se leagănă, la gât, o cruciuliță
ce-ți știe taina, dorul și necazul.

Căci, cel plecat de-atâta timp de-acasă,
poate-ar veni, dac-ar putea să știe
că, din iubirea lui, acum te-apasă
noi frământări, și chin, și bucurie:

În tine e, de-o vreme, o ființă
ce crește, e a ta, o ții aproape,
iar tu, doar cu speranță și credință,
aștepți s-apară cel pierdut pe ape.

Ți-e greu să te ridici, privirea-ți caldă
e-atinsă, fin, de roua dimineții,
iar verdele din ochii tăi se scaldă
în strălucirea Soarelui și-a vieții.

Din vol. "Zece"