La răsăritul zilei ce-o să vină,
Te voi visa și visul voi închide
Cu lacăte din gene de lumină,
Sub pleoapele de tine-n vis, avide.

Nu voi lăsa aroma dimineții 
În voia ei, să-mi cânte-a-mprospătare
Și nici nu voi privi spre cântăreții
Ce se înalță-n falduri de savoare.

Niciun izvor nu va putea să-mi șteargă
Din bucuria-nchisă între gene,
Iar ce se va-ntâmpla în lumea largă
Va fi necunoscutul altor scene.

Îi voi zâmbi doar timpului când trece
Și-l voi ruga complice să-mi devină,
Să facă ziua repede să plece
Ca răsăritul nopții să revină.

27 iul. 2025

Când m-ai purtat pe valurile tale,
Tu, apa mea din depărtat izvor,
Mi-ai rătăcit și puncte cardinale
Și reguli cu același numitor.

Tu ai crescut, crescându-mă pe mine,
Cu ape noi din vechile lumini
Sau ploi născute-n zone celestine,
Cu străluciri prin gânduri fără vini.

Ai tot urcat în curgerea spre-o vale
În care toți ajungem și-așteptăm
Privind în urmă căile banale
Sau culmile ce, încă, le visăm.

Nu mai e mult, o, apă de izvor
Ce mi te-ai scurs atâta drum cu mine:
Ne-așteaptă apa marelui decor
De după ne-nțelesele cortine.

Se-adună norii cu repeziciune,
Dar ploaia nu e cum s-ar aștepta
Acei ce cred în jarul din tăciune
Și-n bubuieli savante-n mintea sa.

20 iul. 2025

În pădurea peste care norii-ncep să se adune,
Nicio pasăre nu cântă, nicio frunză nu tresaltă,
Doar se simte-o așteptare ca și cum, din cer, o daltă
Se apropie de piatra care simte cum apune.

Ce va fi apoi, nu știe, gândurile-nfricoșate
Sunt ca negrul de deasupra, sunt ca frica ce doboară
Înălțările-n văzduhul celor ce, odinioară,
Aripile de speranță le purtau ușor, pe spate.

E prea liniște-n pădurea cu o piatră-nmărmurită
Care-așteaptă ca un trăsnet să-i răspundă așteptării,
Ori un fulger să-i arate drumurile frământării
Între ce i-a fost odată și trăire, și ispită.

Dar nu vine, norii pleacă și se pierd în depărtare,
Păsările-ncep să cânte, frunzele slăvesc lumina
Care-aduce frământare ca prin gânduri când ea, vina,
Vine cu înfricoșarea și cu dalta care doare.

Cerul parcă se dilată în văzduh de soare-apune
Și se pierd în umbre triluri. Dormitează-ntr-o poiană
Piatra care-n vise duce drama ei cotidiană
Din pădurea peste care norii-au vrut să se adune.

7 iul. 2025

Mi-a apărut ca un tablou
Într-o mijire a ochilor
Și nu știam cum aș putea descrie
Tăcerea de acolo.
Poate ca o uitare a sunetelor pierdute 
În culorile serii,
Poate ca un zbor nevăzut
Al basmelor de demult,
Ori ca o nemișcare a unui vis
Lăsat sub pernă la ivirea dimineții.
Am privit fiecare fir de iarbă
Așteptând o adiere,
Am privit apele, copacii,
Norii și sclipirile cerului,
Până când totul a căpătat 
Conturul uitării.

2 iul. 2025

Străbat grădina gândurilor mele
Precum o zi prin an rătăcitoare,
Ce nu-și cunoaște locul printre cele
Mai calde ori de friguri purtătoare.

Ating petalele din trandafirii
Cu rădăcini în stratul de zăpadă 
Venită împotriva legii firii 
Și prinsă de căldură-n ambuscadă.

Sunt albe ca  păcatul unei zile
Ce s-a pierdut de iarna ce-o purta
Prin lumea-n care florile-s fragile
Și n-au puterea lui  Nu-mă-uita.

Colind, grăbit, pe o potecă veche
Și mă opresc la o anume zi,
Ori la o floare – floarea nepereche
Ce n-a-ncetat, în gândul meu, a fi.

15 iun. 2025

Așteptând la “Ia-mă nene!”
Sub un Soare ce-l topea,
Se gândi să-și ia mașină
Cu ce-o scoate din grădină,
Căci avea.

Din ce va primi pe fructe
Și din alte câteva, 
Poate-o strânge să-i ajungă, 
Dac-o fi o vară lungă,
De ceva.

Nu BMW,  nu de-aia scumpă,
Doar la mâna ... oarecare,
O mașină mititică, 
Care-ar merge, va să zică,
Și la mare.

Dar permisul? Costă și-ăla!
Bine că în fundu’ curții
Are varză, plus leurdă
Și-alte care îi ajută
Mersul burții.

La benzină și-alte taxe
Prețurile-s de hiene!
Las’, mai bine stă în Soare,
Căci răbdarea lui e mare.
Ia-mă nene!

12 iun. 2025

Când vor dansa din nou cocorii
Pe câmpul proaspăt înverzit,
Voi fi pe cerul tău un cântec
Cum nimeni n-a mai auzit:
Răscolitor de gânduri care
Se mai ascund prin amintiri
Când retrăiesc un zbor prin cerul
Ocrotitor 
De mari 
Iubiri.

Doar tu vei ști că printre norii
Ce poartă-a’ ploilor oștiri,
E drumul nostru de lumină,
E calea nostră de plutiri
Spre lumea care ne așteaptă 
În înverzitul elizeu
Și vei pleca. 
În zborul tău, 
Va fi un singur cântec: 
Eu.

24 apr. 2025

Pe o piatră scrisă într-o limbă moartă,
Croncănea o cioară pusă rău pe ceartă:
Unde-mi umbli, Bulă? Vai, ce crudă soartă
După re’ncarnare să nu-ți fiu consoartă!
 
De sub altă piatră, tremurând de frică,
Iese la iveală șoarecul Costică:
Nu-l mai plânge leleo pe Bulache-al tău,
Că acum e râmă, a-ncurcat-o rău!
 
Spiritul lui Bulă, vesel, în Dubai,
Căștiga la poker viața următoare
Cu royala-n mână, dar - ce întâmplare! -
Se-auzi din ceruri: am uitat să tai!