Se scurg din tării peste ramuri de-arțar,
stropi reci și grăbiți să ascundă-n pământ
dureri provocate-n rafale de vânt
pe cerul cu nori din al toamnei amar.

E-o ceață lăptoasă de jur-împrejur
și-n ramuri burează cu ace subțiri
ce-ndeamnă, în seve, să fugă-amintiri
din vremea cu Soare și frunze-n huzur.

E ud pe alee, și-n iarbă, și-n cer,
e recele toamnei, tristețe, urât,
e-un timp nedorit, nechemat, mohorât,
e ultimul pas din al iernii foaier.

Mai trece-o rafală prin ramuri de-arțar
și-ndeamnă o frunză la zbor prefăcut
în marea uitare din stratul de lut
al toamnei urâte din luna brumar.

Din vol. “Eterna căutare”