Era un cer de purpură, iar eu
Priveam spre nicăieri, vânam un gând
Pe care să-l păstrez ca panaceu
La tot ce-i trist și, la final, să-l vând.

Veneau, treceau ca frunzele-n vârtej
Atâtea gânduri vechi, atâtea noi,
Cu mine prins în mijloc de manej,
Ori la-nceputul vieții de apoi.

Eram pe-o stâncă, așteptam un gând
Și mai speram să vină, să-l vânez,
Să uit de tot ce-i trist, apoi să-l vând
Chiar vieții ce mă-ndeamnă să visez.

Cred c-a venit îndată ce-am plecat
Pe vechiul drum, atât de mult bătut,
Căci raiul meu, în gândul așteptat,
Avea deja copacul de-nceput.


21 iul. 2026