
Inculpatul e-o persoană
importantă și cu pile,
cu alură indiană
și manifestări febrile.
A venit la judecată
după accidentul care
e-o faptă catalogată
penală, în acuzare.
A lovit, scrie-n rapoarte,
după care și-a luat zborul
și-a lăsat, atins de moarte,
ditamai judecătorul.
După amânări cu anii
ce-au făcut pe mulți să fiarbă,
poate c-au vorbit doar banii,
nu justiția cea oarbă.
Apărarea a fost tare
și a dus la un consens,
cum că mortu'-a fost cel care
circula pe ... contrasens.
Din vol. “Parfum … vesel”