Ea venea uneori, se-ntorcea și-l privea
Ca pe-un jar ce mocnește-n cenușă de timp,
Ca pe-un soare plecat spre un alt anotimp,
Ca pe-o urmă de cer cu o singură stea.

De-ar fi fost un izvor liniștit și ascuns
Sub o stâncă ori sub un copac doborât,
I-ar fi fost de ajuns o privire și-atât,
Dar el nu-i liniștit și e greu de pătruns.

Când un vis l-a chemat și-n privire l-a prins,
I-a părut că-i un vârf dintr-un munte tăcut
Ce se-nalță spre cer cu al stâncilor scut,
Dar a fost doar un vis, din adâncuri desprins.

Ea mai vine spre el cu dorințele val
Și priviri ce-l pătrund și-l ating ca și când
Nu ar fi doar un vis, nu ar fi doar un gând,
Ci doar marea și-un țărm rătăcit în real.


4 apr. 2026