Trecut-au ani, dar umbrele se-ntind  
ca și atunci când totul înflorea  
mai tânăr, mai curat, mai mirosind  
a vers pe care cerul îl scria.  
 
Cuvintele i se scurgeau fierbinți  
în raze încărcate cu fiori  
ce scuturau petale și dorinți  
pe-nsingurări de fluturi călători.  
 
Mai cad și-acum, pe umbre de-amintiri,  
visări din cerul timpului trecut,  
în stropii neuitatelor trăiri  
ce, în adânc de suflet, s-au născut.  
 
Sunt umbre, sunt la fel, dar amintesc  
de îngeri care aripile-și frâng  
și spini ce, din cunună, adâncesc  
durerea în golgote care plâng.  



Din vol. “Eterna căutare”