Peste-un deal și-o vale, se-abătuse-n zori
Frig ce rătăcise-n lungă căutare
Printre stânci de munte și-n adânc de nori,
Prin lăcașuri unde nu pătrunde Soare.

A venit cu praful alb și nemilos
Care să transforme-mprejurimea toată
În decorul aspru, pentru el frumos,
Cu o moarte pură și imaculată.

Nicio vietate nu mai e pe cer,
Nicio urmă nu se vede pe zăpadă,
Totu-i nemișcare, totu-i auster
Într-o zi când frigul pare pus pe sfadă.

Lacul încă luptă, înfruntând semeț
Gerul ce nu-i știe sufletu-n izvoare
Din adâncul care nu-și dorește-ngheț
Și privește cerul cu înfrigurare.


Din vol. “Aripi de azur”