Mă jurai, iubito, ție doar să-l spui,
să-ți transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi lințolii
când citești scrisoarea unuia. A cui?

Păi … nu pot, iubito, n-aș putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeț,
dar scria cam sexi și cam îndrăneț
pentr-o zi ca aia, parcă … de Crăciun.

Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliți de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiță, eu păream un zeu.

Te strângeam zeiește-n brațele-mi zeiești
și-ți striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
și era pierdută-n formele-ți lumești.

În alunecarea peste trupul tău,
mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic
și-n secunda ceea … n-a mai fost nimic
sau, de-a fost, urmarea, visul, tot … e-un hău.


Din vol. “Dor de lele”