E toamnă, e ceață, iar frunzele mint
că-s picuri de aur din nori de argint;

E rece sub cerul închis, mohorât,
cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;

Rafale de vânt, nevăzuți bidivii,
scurtează durerea din lungi agonii;

Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,
o frunză vibrează a doină-n pustiu.


Din vol. “Eterna căutare”