Izgonit de-un cer cu pleoape
revărsând șuvoi de friguri,
am pornit pe drum de ape
și, eventual, câștiguri.

Tu, secundul meu pe mare,
marinar, iubită, bonă,
m-ai lăsat cu romu-n soare
și cu ochii spre timonă.

Spre timonă … vorba vine,
căci erai acolo tu
de-mi venea să strig: “Mai bine,
te-aș sorbi pe tine-amu!”

Insule, atoli, coclauri
de prin cele patru zări,
ne-ar fi fost izbânzi cu lauri,
de-am fi dat și de comori.

Nu ne-au fost, dar astă-seară,
rom în sticlă nu mai fu
și, eu treaz, gândii: “Comoară,
când sunt pe uscat, ești tu!”

Din vol. “Dor de lele”