Copacii aceștia sălbatici,
Sunt strâmbi, alungați din pastel,
Copiii de arbori lunatici
Absenți din păduri la apel.

Și totuși, au frunze ce pleacă
La fel cum, la pomul normal,
Se-aruncă în moarte a joacă
Și dans cu-nțeles de final.

Copacii aceștia, în toamnă,
Fac loc și te-ndeamnă să treci
Și treci, neștiind ce înseamnă
Cu ei, un răstimp, să petreci.

Se strâmbă, se dau la o parte
Atunci când se-anunță prăpăd
Și par toți nebuni, de departe,
Dar și ei, aidoma văd.


Din vol. "Aripi de azur"