Când elixirul li s-a terminat,
N-au mai putut să urce în Olimp
Și nici să scape-ntruna de un timp
Ce i-a ajuns și nu i-a bucurat.

Zeițele priveau cum zeii lor
Creșteau în burți și nu aveau puteri
Ca mai demult, dar acuzau dureri
Când mai munceau, în rol de muritor.

Iar ele… ele tot schimbau oglinzi,
Ori căutau s-ascundă câte-un rid
Ce le părea un element stupid
Atunci când înspre frumusețe tinzi.

Se tot schimbau și, într-o bună zi,
S-au adunat ca-n vremuri, într-un sfat
Ascuns, normal, căci nimeni n-a aflat
Ce-au inventat și dacă-n veci va fi.

- Ce regi coborâtori din cer!? Minciuni!
Venim cu altele și, permanent,
Vom fi crezuți, cu voci în parlament
Ce vor promite noi și noi minuni.

Vom face noi și toți ai noștri bani
Din ce promitem, nu vă-ngrijorați,
Iar între noi ne vom purta ca frați
În dos, că-n față vom părea dușmani

Și muritorii nu vor bănui
Că noi, cât va mai fi ceva de ros,
Nu ne vom bate pe același os
Și, fără elixir, tot zei vom fi.

27 aug. 2022