În lumea lui din Codrul Visător,
Își tremura frunzișul de-amintiri
Din vremuri vechi, pulsând aprobator
În seva-ntinerită de trăiri.

Și totu-n jur părea că, din înalt,
Primește bucuria de a fi
A razelor pornite în asalt
Asupra codrului cu visuri vii.

Se unduiau în umbra lui chemări
De ramuri lungi ca urma unui plâns
Al sălciilor care-n depărtări
Se-apleacă sub durerile ce-au strâns.    

Le auzea în șoapte vagi de vânt
Ce apărea în trena unui vis                                       
Ori ca ecou al unui vechi descânt,
În lumea viselor, pe veci, proscris.

Prin seva-ntinerită de trăiri,
Chemările-i păreau precum un nor
Ce-i mai umbrea frunzișul de-amintiri
Copacului din Codrul Visător

Din vol. “Cântecul visurilor”