fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui … așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.
Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.
Iubirea ei … se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, să spună un cuvânt;
Iubirea lui … așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.
Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu “a fost odată”. O fi, sau n-o mai fi?
Daniel Vișan-Dimitriu
(17 iul. 2015, Vol. „Chipul iubirii”)
Daniel Vișan-Dimitriu 