Coborau din cerul unui răsărit
Raze-mbietoare, ca și când un rai
Ar veni spre mine c-un întreg alai
De lumini ce-și poartă straiul aurit.

Umbrele întinse doar sub pașii mei
Aduceau din visuri praful unui drum
Așternut pe-o vară care, nicidecum,
N-are-nflăcărarea unei odisei.
 
M-am oprit din drumul gândurilor sumbre
Și-am trecut colina spre un vis frumos,
Ca o mângâiere, ca un cânt duios
Ce închide calea urmelor de umbre.

Îmi pluteam uimirea fără apăsare,
Drumul de acolo îmi era senin
Ca un cer de vară în decor marin,
Ca promisiunea lumii viitoare.

M-a-nrobit chemarea visului din Rai
Și-am simțit iubirea că îmi e stăpână
Când, în lumea-ceea, mi s-a-ntins o mână
Ca de zeitate. Zeea, tu erai.

Din vol. “Cântecul visurilor”