La salcia din margine de lac,
Privesc ades, iar gândurile-mi zboară
Spre anii ce-au călcat odinioară
Pe trepte din vestitul zodiac.

Se mai opresc în vremea de curând
Și caută același loc, pe malul
În care-o salcie le-adună valul
Și pune bunătate-n gând cu gând.

Când vântul o cutremură, ușor,
Le-mprăștie în razele de Soare
Și le învață altfel cum să zboare
Și cum s-o regăsească-n viitor.

Căci salcia de care vă vorbesc,
Nu-i un copac așa cum sunt copacii –
Ea e scânteia ce-a încolțit când vracii
Veniți din lumea celor ce iubesc

Au hotărât, la margine de lac,
Să lase lumii noastre-o amintire
Din anii care trec și, fără știre,
Se-adună în cerescul zodiac.

Din vol. “Cântecul visurilor”