Se destrăma făptura ei cioplită
Sub dalta nebuniei unui gând
Ce îl vedea alături de-o ispită
Pe care o-ntâlnise de curând.

Și îl credea, aceea, încă verde,
Și îi părea ales și de păstrat,
De prins grăbit, cu grijă de-a nu-l pierde
Cât încă nu-i un gând întârziat.

Atât era: ispită pe-o cărare,
Iar el trecea, visând pe drumul lui
La zări de-apus, departe-n lumea mare,
Acolo unde nu-i al nimănui.

Furtună-a fost, cu vânturi de-ntuneric,
Tornadă ce se-nalță într-o clipă,
Purtând nisipul negru, luciferic,
Prin plânsul din a timpului risipă.

Din vol. “Eterna căutare”