De data asta nu a fost nici gând, nici vis,
ci doar ceva ce s-a-ntâmplat
cu-adevărat.
Era dimineață devreme când am ieșit din mine,
o ditamai pădurea
prin care treceam ca o umbră
în penumbră
și era acolo un azi aflat între un ieri și un mâine,
care mai de care
mai ieri sau mai mâine,
dar niciun indicator cu sens
ori fără sens
de mers.
Erau și urme, care mai de care 
și ele,
spre stânga sau spre dreapta,
dar niciuna nu avea scris pe ea
care-i fața și care spatele.
Iar eu, așa cum eram, pe cal,
m-am lăsat dus de val.
- Diii, valule!

16 feb. 2017