Cu zile în urmă, ai vrut o garoafă.

Mirat, m-am gândit: “Nu mai vrea trandafir!”

Simțeam tremurând tot ce-aveam în carafă,

Iar gândul … taifun s-a făcut, din zefir.



Să-l schimb pe acela pe care-l cred rege

În lumea în care e-atât de frumos,

Îmi pare o crimă, o fărădelege

Ca aripa ruptă la un albatros.



Ce iarnă e-n mine, ce iarnă-i afară,

Ce luptă prin gânduri! … și totuși, senin

În sufletul care nu mi se-nfioară,

Nu are vreo teamă, nu simte venin.



E liniște-acolo: garoafa-i o floare

Și-n albul zăpezii tu vezi roșul ei

Ca buzele iernii atinse de Soare,

Ca buzele tale din anii acei.



Ei bine, să fie garoafă, iubito,

Să fie și-acum tot ce vrei, ce-ai dorit,

Să-ți fie iubirea cum ieri ai trăit-o,

Cum este și azi, cum va fi la sfârșit! 



Din vol. “Eterna căutare”