Visul mă purta pe-o mare-ntunecată și informă,
Prăvălită peste țărmuri 
Aspre, 
Naufragiate
Printre strigăte din cețuri 
Nebuloase, fără formă,
Dar cu stânci având sentințe în priviri întunecate
Care-n flăcări te transformă.

Străpungeam, cu trup de torță, 
Apele învolburate
Și, la rădăcini de cețuri, 
Focul mi-am schimbat în vânt
Și-n furtuna cea mai mare, 
Cu un freamăt de mormânt,
Gata să trimită marea-n valuri de eternitate
Ignorate pe Pământ.

I-am lăsat, în loc, nisipul, 
Timpul care-a fost mereu
Păzitorul din abisuri, 
Ziditor de temelii
Mărilor ce mă încearcă-n anii care trec mai greu
Și-mi ascund, cu grijă, trepte către ce-mi doresc a fi
Când mă-nchid 
În visul meu.

Din vol. “Cântecul visurilor”