
Visul mă purta pe-o mare-ntunecată și informă, Prăvălită peste țărmuri Aspre, Naufragiate Printre strigăte din cețuri Nebuloase, fără formă, Dar cu stânci având sentințe în priviri întunecate Care-n flăcări te transformă. Străpungeam, cu trup de torță, Apele învolburate Și, la rădăcini de cețuri, Focul mi-am schimbat în vânt Și-n furtuna cea mai mare, Cu un freamăt de mormânt, Gata să trimită marea-n valuri de eternitate Ignorate pe Pământ. I-am lăsat, în loc, nisipul, Timpul care-a fost mereu Păzitorul din abisuri, Ziditor de temelii Mărilor ce mă încearcă-n anii care trec mai greu Și-mi ascund, cu grijă, trepte către ce-mi doresc a fi Când mă-nchid În visul meu. Din vol. “Cântecul visurilor”