De mă smulg din vraja ce mi-ai pus pe viață,
Îmi presar pe urme prafuri scânteind
A plecări de clipe dintr-un timp ce-ngheață
Când, spre veșnicie, brațul îmi întind.

Ție-ți las aroma visurilor mele,
Plinul meu de tine, gândul ce-ai iubit
În cămări de suflet și-n visări de-acele
Care-aprind culoarea unui asfințit.

Îți mai las argintul razelor de lună
Și strânsoarea blândă-a brațelor de vânt,
Șoapta din alintul ce voia să-ți spună:
“Vraja ta e raiul meu de pe Pământ”

Am să plec, iubito, voi păși pe mare,
Norii-mi vor fi dale, cerul tot – al meu,
Printre stele, pașii-mi vor croi cărare
Spre nemărginirea unde-i Dumnezeu.

Nu-ți voi spune-adio, nu aștept ca, tristă
Ori îngrijorată, să-mi întinzi o mână
Și să-mi spui că Raiul doar aici există:
Eu – sub vechea vrajă, tu – pe veci, stăpână.

Din vol. “Cântecul visurilor”