A-nceput, de-o vreme, 
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care totul va să piară.

Și se-nalță-n lume
Mlădioasă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.

Își înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.

Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.

Șuieră prin clipe
Armonii stinghere
Care-ncearcă,noaptea, zorii să-nfiripe
Și-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

Din vol. “Eterna căutare”