Erai însetată pe-un drum în deșert
Pierdut printre dune, tăcut și pustiu,
Ascuns de nisipuri, flămând și incert,
Mergând spre iluzii ascunse-n neviu.

Erai rătăcită - morgană-n real -
Prin vise ciudate, prin prafuri de timp,
Credințe trecute prin ciur cerebral
În cioburi scăpate de zei din Olimp.

Erai mai frumoasă, pe calea-ți cea grea,
Decât tot ce-n lume vreodat-am știut
Și-atunci, m-am gândit c-aș putea și aș vrea
Să-ți ies înainte pe-un drum nevăzut,

Să-ți stau la picioare-ntr-un nou început,
Să-ți văd chipul blând cum se-apleacă, ușor,
Sorbindu-mi iubirea c-un zâmbet tăcut,
A oazei stăpână, iar eu … un izvor.

Din vol. “Oare”