Privirea ta ți-a însoțit suflarea
cu care mă înalț și-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.

Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură și era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta

Întregul zbor spre locuri neștiute,
cu bucurii simțite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.

Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălța mereu. 

Din vol. “Călător prin gânduri”