Era-n decembrie și-o ploaie deasă
Înfrigura, sub cerul înnorat,
Și cântecul ce-n vară s-a cântat,
Și ziua ce s-a-nchis în ea, ploioasă.

Descoperea plăcerea din tristețe,
Se alinta, cumva, prin gândul său,
Mai mângâind părerile de rău,
Mai dând, prin amintiri, cuiva, binețe.

Cât a durat, cât nu … s-a plictisit
Și a chemat un vânt să mai abată
Spre alte zări, toți norii din zenit,

Dar, tocmai când acesta a venit,
Pe-o ramură, timid, înfrigurată,
O pasăre-a pornit un ciripit.

Din vol. “Aripi de azur”