Era tăcut, ofta din greu,
Și nu puteam să îl alin
Pe-acel pribeag, acel străin
Ce se-ascunsese-n pieptul meu.

Mă chinuia prea mult. De ce?
Eu nu știusem cine-i el
Și nu am bănuit defel
Că doare tare-atunci când e.

Nu am știut, când am plecat
Departe de privirea ta,
Că va veni și va durea.

M-a răscolit, m-a invadat,
Mi-a pus în piept povară grea
Intrusul, dorul nechemat.

Din vol. “Eterna căutare”